Întrebat ce l-a determinat să-l lase pe premier să meargă la Consiliul European din 22 mai, preşedintele Băsescu a răspuns: „În primul rând, cred că poate susţine punctul de vedere al României. Şi, dacă discutăm de energie, având în vedere că a fost de acord şi domnia sa cu explorarea şi exploatarea gazelor de şist, cred că acest punct de vedere trebuie susţinut la Bruxelles, în discuţiile din Consiliu. El ar trebui să se numească energii neconvenţionale. Şi aş vrea să apară acest cuvânt «energie neconvenţională» în concluziile Consiliului, printre multe altele, Nabucco şi ce mai e de apărut”, scrie Mediafax.
Solicitat să precizeze dacă va deveni o obişnuiţă desemnarea primului-ministru pentru participarea la Consiliile Europene aplicate pe anumite teme, şeful statului a spus: „Nu, nu neapărat. Puteţi să fiţi convinşi că puteam să susţin cel puţin la fel de bine problema energetică şi gazele de şist, pentru că şi eu sunt un partizan al exploatării gazelor de şist, pentru că ele înseamnă independenţă energetică şi bani, investiţii. Dar nu va fi o practică neapărat, însă este un Consiliu scurt, care începe în jurul mesei, se face poza de familie, se serveşte dineul şi în timpul acesta se discută. Nu este un Consiliu ordinar, este un Consiliu extraordinar”.
La comentariul jurnalistului, dacă nu ar putea fi interpretat acest gest ca un act de bunăvoinţă din partea sa, Traian Băsescu a răspuns, râzând: „Eu nu sunt binevoitor cu nimeni, după cum ştiţi”. „E un semn de încredere”, a adăugat el.
Preşedintele Băsescu a mai fost întrebat dacă aceasta face parte şi din proiectul comun de colaborare în punctele-cheie. „Colaborarea punctuală în această zonă nu este parte a pactului de coabitare, să spunem, ci este doar o posibilitate dată de Curtea Constituţională, care doar a spus: participă preşedintele la Consilii, dar îl poate delega pe primul-ministru, cu mandat. Deci este legală şi corectă”, a arătat Băsescu.
Preşedintele a declarat, în conferinţa de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că a decis ca la Consiliul European din 22 mai să participe primul-ministru, în baza unui mandat pe care i-l va aproba până la plecare.
Consiliul European din 22 mai are două subiecte, unul legat de dezvoltarea politicii energetice a UE în vederea asigurării securităţii energetice a statelor membre în condiţii de competitivitate economică, celălalt privind combaterea evaziunii fiscale în statele membre.