„Nu suntem în măsură să identificăm morţii, corpurile lor fiind prea distruse de explozie”, a declarat Sayed Kabir Amiri, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Forţa NATO a confirmat, fără să furnizeze vreun bilanţ privind eventuale victime, că o explozie a vizat unul din convoaiele sale, la Kabul.
Două vehicule militare străine au fost ţinta unui atentat sinucigaş cu maşină capcană, în cartierul rezidenţial Shah Shahid, din sud-estul capitalei afgane.
„O maşină capcană a explodat în apropierea a două vehicule militare străine. Există victime şi circa 10 case au fost avariate”, a declarat anterior pentru AFP şeful poliţiei din Kabul, Mohammad Ayoub Salangi.
O poliţistă afgană a împuşcat un consilier al NATO la Kabul
Gruparea insurgentă Hezb-e-Islami a fostului premier afgan şi şef de război Gulbuddin Hekmatyan a revendicat atentatul sinucigaş.
„Noi am comis acest atac, ne asumăm responsabilitatea”, a declarat prin telefon agenţiei France Presse Zubair Sediqi, un purtător de cuvânt al grupării care luptă alături de talibani contra forţelor internaţionale.