Telescopul Kepler a suferit o avarie care ar putea pune capăt misiunii sale în spaţiu

Telescopul american Kepler, care studiază planetele din afara sistemului nostru solar, a suferit o avarie tehnică care ar putea însemna încheierea prematură a misiunii sale de patru ani, transmite AFP, care citează un anunţ de miercuri al NASA.
Iulian Tudor
16 mai 2013, 08:01
Telescopul Kepler a suferit o avarie care ar putea pune capăt misiunii sale în spaţiu

Un mecanism care permitea telescopului să îşi schimbe traiectoria s-a blocat, a precizat un responsabil de la agenţia spaţială americană, John Grunsfeld, într-o conferinţă de presă telefonică, potrivit Agerpres.

„Telescopul a fost pus pe modul de securitate, pentru a fi siguri că panourile solare sunt îndreptate spre Soare pentru ca bateriile să se încarce şi ca acesta să poată comunica cu Pământul”, a spus el.

Inginerii au constatat în urmă cu o săptămână că acest giroscop nu se mai mişca, în pofida comenzilor de la sol. O astfel de problemă a mai apărut în luna iulie cu un alt giroscop al lui Kepler care a încetat să mai funcţioneze, a precizat responsabilul de la NASA.

„Din păcate, Kepler nu este într-un loc unde să putem trimite astronauţi ca să îl repare”, a spus el, arătând că inginerii „analizează datele cu mare atenţie (…) pentru a vedea dacă este posibil ca telescopul să îşi poată relua activităţile ştiinţifice”. Dar, a arătat el, „nu suntem încă gata să declarăm sfârşitul lui Kepler”, a insistat John Grunsfeld, potrivit căruia misiunea lui a fost totuşi „un succes”.

Kepler este primul telescop destinat cercetării planetelor surori ale Pământului din alte sisteme solare din galaxia noastră, Calea Lactee. Până în prezent, el a detectat 2.740 de exoplanete potenţiale din care 122 au fost confirmate până acum cu ajutorul altor telescoape şi echipamente.

În aprilie, astronauţii au anunţat descoperirea, graţie lui Kepler, a două exoplanete foarte asemănătoare Pământului niciodată observate şi unde apa ar putea rămâne în stare lichidă, cu posibilitatea oferirii de condiţii de viaţă.

Kepler – o misiune în valoare de 600 de milioane de dolari – a fost lansat în 2009 pentru a studia timp de cel puţin patru ani peste 100.000 de stele asemănătoare Soarelui, situate în constelaţiile Lebăda şi Lira.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Andra Voloș, prima reacție după ce Robert Lele a anunțat despărțirea, dar apoi a șters postarea. Mesajul emoționant al soției cântărețului / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Marian Golea știe ce zodii vor avea noroc din plin în următoarele 18 zile. Acești nativi sunt cei mai tari și primesc tot ce își doresc
Capital.ro
Marea actriță s-a stins. Era cea mai elegantă doamnă: Poți străluci, în ciuda oricărei suferințe
Playtech.ro
Programul „Subvenții pentru căminul familiei”. Când începe şi cum s-ar plăti ratele la bănci de către stat
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Medicii i-au reatașat capul unei femei „decapitate” după o căzătură cumplită. „Neurochirurgul meu a trebuit să-mi țină craniul în loc cu mâinile”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Imagini emoționante cu Armin Nicoară și bebelușul său. Cum a fost surprins cu fiul său, Amir Efrem / VIDEO
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! Cod galben de vânt puternic. Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea în toată țara
Evz.ro
Accident aviatic transformat în eroism. Căpitanul a pilotat un avion fără control
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Angela Similea a pierdut una dintre cele mai dragi persoane! Mesajul sfâșietor postat de artistă: „Mă rog ca sufletul ei să-și deschidă aripile”
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea va fi grațiată? Anunțul făcut de Victor Ponta și Crin Antonescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii