Într-un hambar prăfuit din America s-a descoperit o fotografie uimitoare care datează din 1928. Aceasta arată una dintre ultimele execuţii publice prin spânzurare din această ţară, potrivit Daily Mail.
Citeşte şi Fotografii uimitoare în mijlocul oraşelor GALERIE FOTO
Charlie Birger, un gangster din oraşul american Benton a fost spânzurat în data de 19 aprilie 1928, după ce a comandat asasinarea primarului localităţii. Cu toate că ştia că mai are doar câteva minute de trăit, bărbatul a preferat să zâmbească. Mai mult, înainte să moară el a strigat „Este o lume minunată”. Aceste cuvinte au rămas în amintirea celor prezenţi la execuţie, devenind faimos în zona respectivă.
Citeşte şi Fotografia postată de o STRIPTEUZA pe internet face OAMENII să îşi schimbe JOBUL. Vezi cât câştigă
La peste 85 de ani de la moartea sa, o familie din oraşul Grand Tower, aflat la 50 de kilometri de Benton, a descoperit fotografii de la execuţie. Aceştia au oferit imaginile muzeului din oraş care mai deţine mitraliera şi vesta anti-glonţ a cunoscutului infractor.
Birger era un imigrant rus devenit contrabandist. El a petrecut un an în închisoare înainte să fie executat. Potrivit administratorului muzeului, el era un protector al oamenilor din oraş care obişnuia să arunce monezi copiilor. Mai mult, bărbatul şi-a împărţit bunurile cu vecinii lui.
Citeşte şi FOTOGRAFIA care îţi va face ziua mai bună: Momentul în care un PÂRŞ strănută pe o FLOARE
Anumite voci spun că infractorul a primit o mare doză de morfină cu doar câteva minute înainte să ajungă pe eşafod, acesta fiind motivul pentru care bărbatul a fost atât de voios. În acelaşi timp, o altă poveste spune că el ar fi refuzat drogul.