Se deschide o nouă fabrică în România. Reprezentanții companiei Haida au anunțat încă din toamna acestui an, mai exact, din octombrie că vor deschide ușile fabricii cu capital integral în România. Compania a fost deja înregistrată pentru a putea avea sediul în țara noastră.
Spre deosebire de fabrica care se va deschide anul viitor în Oradea, fabrica de origine chineză are sediul în București. Compania va funcționa, în primă fază, cu un capital de 700.000 de dolari. Haida România se va axa pe producerea de produse din cauciuc și plastic.
Conform unor studii, se pare că cererea de anvelope și mase plastice este din ce în ce mai mare, ceea ce i-a făcut pe chinezii de la Haida să deschidă filiala din România. Dincolo de satisfacerea cererii din Europa, această filială va genera și multe locuri de muncă pentru români.
Compania Jiangyin Haida Rubber and Plastic a fost fondată în 1973 și în prezent este principalul producător de garnituri și alte produse de etanșare din cauciuc și plastic din China.
Platforma Haida, situată în orașul Jiangyin, include atât liniile de producție, cât și un centru de cercetare – dezvoltare.
Produsele companiei sunt utilizate în domenii diverse, de la construcția de containere și imobile la industria auto și cea feroviară. Cea mai mare parte a produselor Haida ajung pe piața chineză, dar compania are și exporturi, pe zeci de piețe din întreaga lume.