Vasile Blaga a fost întrebat cum comentează reevaluarea lui Niţu pentru funcţia de procuror general. „Interesantă, foarte intereantă. Noi, nu numai eu, niciun coleg din conducerea partidului nu ne-am permis ca pe acest parcurs al audierilor să intervenim, pentru că, până la urmă, credem că ăsta este rolul CSM. Dar un lucru care ne-a întristat, desigur, a fost negocierea până la urmă a domnului Morar”, a precizat Blaga, într-o conferinţă de presă susţinută la Călăraşi, potrivit Mediafax.
El a arătat că democrat-liberalii au susţinut că au fost magistraţi, procurori care şi-au făcut treaba, unul dintre aceştia fiind Daniel Morar.
„Noi am fi fost, repet, acum lucrurile sunt rezolvate, dacă s-ar fi făcut rocada Morar – procuror general, Kovesi – şef DNA, credem că ar fi fost mult mai bine”, a adăugat Blaga.
Noii şefi ai PICCJ, DNA şi DIICOT au fost instalaţi în funcţii joi, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Ministerul Public.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, că a semnat decretele de numire în funcţii pentru toţi cei şase procurori nominalizaţi la funcţiile de conducere din Parchete.
Consiliul Superior al Magistraturii a trimis vineri ministrului Justiţiei avizele pozitive, motivate, pentru cei şase candidaţi. Aceştia au primit cu o zi înainte aviz pozitiv din partea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Acesta este al doilea demers pentru ocuparea posturilor de conducere din parchete, primul fiind iniţiat anul trecut, când la conducerea Ministerului Justiţiei a fost Mona Pivniceru.
Tiberiu Niţu s-a aflat pentru a doua oară în faţa Secţiei pentru procurori a CSM în calitate de candidat la conducerea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, el fiind audiat şi pe 22 noiembrie 2012, atunci primind aviz negativ.