Klaus Johannis: În PNL nu s-a discutat de schimbarea niciunui ministru

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Johannis a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că la vârful partidului nu s-a discutat de schimbarea vreunui ministru liberal, schimbare care nu va duce neapărat la îmbunătăţirea lucrurilor.
Romania TV
16 mai 2013, 12:16
Klaus Johannis: În PNL nu s-a discutat de schimbarea niciunui ministru

„Nu (s-a discutat n.r.) unde am participat eu, în PNL, de schimbarea unor miniştri. Poate există discuţii colaterale sau la întâlniri informale, unde unii sunt nemulţumiţi şi spun ceva, dar în discuţiile în conducerea PNL-ului nu s-a pus niciodată problema”, a spus Johannis.

Acesta a mai spus că el nu crede că trebuie schimbat acum nici miniştrii, nici premierul. Întrebat dacă ar trebui schimbat din funcţia de premier Victor Ponta, Klaus Johannis a declarat că nu vede acum niciun motiv pentru care ar trebui schimbat.

Johannis admite că există unii miniştri de care el personal nu este mulţumit, însă spune că nu va cere schimbarea nimănui din funcţie.

„Asta nu este treaba mea, este treaba primului-ministru. (…) Eu sunt mulţumit de activitatea unor miniştri, de la alţii mă aştept să prindă din urmă un pic, dar nu voi cere, nici măcar nu voi comenta în conducea PNL, prestaţia unui ministru sau al altuia”, a adăugat Iohannis.

Prim-vicepreşedintele PNL este convins că soluţia nu este remanierea guvernamentală, nici măcar pentru situaţiile „mai complicate”.

„Sunt situaţii mai complicate unele, dar prin schimbarea miniştrilor, nu se îmbunătăţesc”, a arătat Klaus Iohannis.

Primarul sibian a avut ocazia să ajungă şi el la rândul său ministru al Educaţiei, la propunerea preşedintelui Traian Băsescu, fiindu-i propusă ulterior chiar funcţia de premier, însă în ultimul caz nu a mai beneficiat de susţinerea preşedintelui.

Johannis este văzut ca un posibil viitor foarte bun premier de către preşedintele PNL, Crin Antonescu, cel care l-a convins să vină în PNL.

 

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Acesta este cel mai puternic animal din lume. Poate ridica mașini și doborî copaci
Capital.ro
Simona Halep a fost EXCLUSĂ. Ion Țiriac a taxat-o: Uite că nu-l primește
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia desfășoară obuziere de pe vremea lui Stalin pe frontul din Ucraina. Moscova rămâne și fără stocurile din epoca sovietică
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Alimentul care te salvează în zilele caniculare. E mai eficient decât apa
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cuplul de la Insula Iubirii care NU S-A DESPĂRȚIT după terminarea filmărilor 😍 A fost prezent și la nunta Iustinei cu Cornel Luchian
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autostrada București-Ploiești, închisă! În ce zone este redirecționat traficul și când se va relua circulația pe A3
Capital.ro
Se confiscă banii în România. S-a dat lege astăzi, 18 Iulie. Te duci la închisoare între 2 și 7 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Apa îmbuteliată din România, printre cele mai scumpe din Europa
MediaFlux
AVERTISMENT FINAL al RUSIEI pentru ROMÂNIA! PUTIN a ANUNȚAT
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'