Banul, ochiul şi timpanul. Fiscul şi pliscul

Avem, ca nație, talentul deosebit de a ne uita-n gura altora și de a ne închina la statui de mucava. Unul dintre fetișurile colective e America. Tărâmul acela binecuvântat de Dumnezeu unde ar musti democrația și unde economia ar fi superfuncțională. Dincolo de faptul că marea economie americană a băgat, pe bază de hoție, de nepricepere și de minciună, toată omenirea-n criză, nici democrația din cărțile și filmele proaste nu prea se pupă cu aia din teren.
Victor Ciutacu
16 mai 2013, 12:37

Recent, serviciile (lor) secrete au dat iama-n telefoanele de la Associated Press. Cu circul mediatic de rigoare, presa de peste Ocean (la fel de atinsă de criză ca și cea românească) vorbind despre un nou Watergate. La noi, deși coaliția de guvernământ stă să se rupă taman din cauza unui scandal de același gen (interceptarea neautorizată a telefoanelor judecătorului Bârsan de la CEDO), se tace adânc și filosofic despre acest lucru. Fiindcă lumea-i ocupată cu împărțirea procurorilor, batista pe țambal e deja obișnuință de consum, iar serviciile (noastre) secrete au fost declarate democratice și patriotice. Mai departe, marea legendă a integrității strigate, IRS, temutul Fisc american, trece, la rândul său, printr-un scandal de proporții. Șeful instituției (lor) a demisionat ca urmare a faptului că a fost devoalat, fără putință de tăgadă, caracterul politic al controalelor. Sigur, toți se jură aproape țigănește că să-I moră doi vecini din bloc ăluia care știa de abuz și scuipă din călcâie spre țapul ispășitor. Iar noi, colonia, pardon, partenerul strategic din NATO, ar trebui – nu-i așa? – să credem că ai noștri, ca brazii, vin grămadă peste vânat dintr-un acut simț al datoriei. Că ne ascultă/stochează convorbirile să nu cumva să fim pe mână cu spiritual lui Bin Laden și că jepcile lui Blejnar (inclusiv cele la adresa trusturilor de presă) au fost determinate de nestăvilita lui dorință de a crește încasările bugetare.

În paralel, oameni care scriu mai mult decât citesc o ard mediatic și moralizator pe tema confiscării averilor nejustificate contabil. Şi stau tot cu America-n gură. Da, acel loc al făgăduinţei unde a existat un moment al adevărului (ceva gen Liga lu’ Mitică la Intercontinental pe tema blaturilor) în care toţi banii proveniţi din contrabandă, prostituție şi alte fărădelegi au fost declaraţi albi şi curaţi pe principiul primului million de proveniența căruia nu întreabă nimeni, niciodată. Dolari foarte mulți, care, ulterior, au dezvoltat simbolurile capitalismului american. În măsura în care sfertodocţii cu nejustificate pretenţii intelectuale şi-ar fi stricat ochii pe cărţi (hai, pe ziare) în loc să urle ca apucații că vin rușii peste noi, poate ar fi aflat şi de unde provine baza averilor de miliarde ale marilor familii de business…

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Schema de tratament preventiv de primăvară la pomii fructiferi. Așa vei avea o recoltă bogată și zeci de kilograme de fructe
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Prognoza meteo, 19 aprilie. Temperaturile cresc, dar ploile nu lipsesc în Sâmbăta Mare
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI