Torționarul Tudor Stănică, cel care l-a torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, dar și alte persoane, a încetat din viață. Stănică este fostul șef al Direcției Cercetări Penale din Inspectoratul General al Miliției.
În octombrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a condamnat pe Tudor Stănică şi pe Mihail Creangă la câte 20 de ani de închisoare pentru instigare la omor calificat, dar pedeapsa le-a fost graţiată la jumătate, în baza unui decret din 1988. Potrivit deciziei de condamnare, în 1985, Tudor Stănică, pe atunci șef al Direcţiei de Cercetări Penale din Miliţie, şi Mihail Creangă, adjunct al arestului Miliţiei, le-au ordonat unor deţinuţi să îl ucidă în bătaie pe disidentul anticomunist Gheorghe Ursu. Acesta din urmă a fost izolat într-o celulă a arestului, alături de Marian Clită şi Gheorghe Radu, doi deţinuţi de drept comun recidivişti, care aveau un comportament deosebit de violent, potrivit ZiarulAtac.
Tudor Stănică şi Mihail Creangă le-au interzis subofiţerilor de pază să intervină, atunci când aceştiau auzeau din celula respectivă că Gheorghe Ursu era bătut. În urma torturilor la care a fost supus, inginerul Ursu a murit în arestul Miliţiei. Mihail Creangă a executat pedeapsa de 10 ani de închisoare, Marian Clită a fost eliberat, pentru bună purtare, după 9 ani, dar a fost condamnat din nou după ce a ucis o stewardesă în Copenhaga.
Numele lui Tudor Stănică apare şi în cazul „Anca”, în care Gheorghe Samoilescu a fost arestat pentru o crimă pe care nu a comis-o. Samoilescu le-a povestit jurnaliștilor cum a fost torturat de colonelul Stănică. A fost dus în pădure, l-a spânzurat de un copac cu mâinile la spate, i-a legat o placă de fier de picioare și l-a ţinut așa până când i-a rupt braţele din umeri. Când urletele de durere au devenit insuportabile pentru torţionari, lui Samoilescu i s-a pus o mască de gaze pe faţă. După „ancheta” din pădure, colonelul Stănică le-a declarat șefilor lui că nu Samoilescu este criminalul, pentru că, „dacă ar fi fost, la câtă bătaie a luat ăsta, ar fi spus și laptele care l-a supt de la mă-sa”.