Burse elevi 2024. Bursele sociale au cuantum fix de 300 de lei pe lună. Ce prevede metodologia:
Potrivit articolului 12 din metodologie, (1) Bursele sociale se acordă și în perioada vacanțelor școlare.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), nu primesc bursa socială în perioada vacanței de vară:
a) elevii care nu au promovat anul școlar;
b) elevii care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate/an;
c) absolvenții învățământului gimnazial care nu au fost admiși în liceu/învățământ profesional, cursuri cu frecvență, într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat;
d) elevii care repetă anul școlar din alte motive decât medicale.
Burse elevi 2024. Până la data de 25 a lunii, ISJ/ISMB transmite la Ministerul Educației – Direcția generală economică sumele estimate pentru plata burselor, aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse, în vederea efectuării deschiderilor de credite bugetare.
Ministerul Educației, pe baza solicitărilor primite, cu încadrarea în bugetul aprobat și în limitele de credite bugetare lunare aprobate, efectuează deschiderile de credite bugetare. Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 15 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.
Ordonatorii de credite ai unităților de învățământ, adică directorii, răspund de plata la termen a burselor, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
„Fapta de nealocare a burselor săvârșită de directorul unității de învățământ, cu nerespectarea prevederilor art. 108, se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, sau cu prestarea unei activități în folosul comunității”, potrivit .Art. 148. — (1) lit. b din Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023.
Burse elevi 2024. Peste 1,28 milioane de elevi ar urma să primească cel puțin 300 de lei, în funcție de tipul de bursă, în conturile bancare indicate la școală.
Elevii primesc în acest an școlar cuantumul minim stabilit pentru bursele de excelență olimpică, bursele sociale și bursele pentru sprijinul mamelor minore. Vacanțele școlare se iau în calculul burselor de merit și al celor tehnologice.
Burse de merit 2024: În această perioadă se definitivează listele pentru elevii de clasa a V-a, în vederea acordării burselor de merit.
Este vorba despre mediile provizorii ale elevilor de clasa a V-a, în funcție de care primii 30% dintre aceștia vor primi, în ordine descrescătoare, bursele de merit.
În această săptămână sunt definitivate listele cu aceste medii, de către profesorii diriginți. Vor fi predate secretariatelor școlii până luni, 15 ianuarie, potrivit metodologiei burselor școlare.
Termenul pentru plata burselor la clasa a V-a este 15 februarie 2024. Vor fi virate bursele din luna ianuarie, fără plata pe lunile din urmă, potrivit edupedu.ro.
Calculul se face pe baza mediei aritmetice a tuturor notelor obținute până în 22 decembrie, ultima zi a modulului doi de cursuri.
La materiile cu una sau două ore pe săptămână, elevii ar fi trebuit să aibă câte două note (una la o evaluare scrisă). Pentru disciplinele cu mai mult de două ore pe săptămână, ministerul a recomandat câte trei note.
Elevii care au luat premii I la olimpiadele/concursurile – etapă națională sau premiile I-III la cele județene au primit bursele de merit din 15 noiembrie.
Bursele de merit se acordă pentru:
Cel puțin 30% dintre elevii din fiecare clasă de gimnaziu/liceu din unitatea de învățământ, astfel:
Listele cu elevii din clasa a V-a care primesc burse de merit se stabilesc în luna ianuarie a anului calendaristic următor celui în care se obțin rezultatele școlare
Se plătesc începând cu luna februarie, pentru drepturile aferente lunii ianuarie, până la sfârșitul anului școlar.
Listele se întocmesc de către profesorii diriginți care le înaintează
Bursa de merit 2024: Câți bani vor primi elevii
Pentru luna decembrie, bursa de merit va fi de 343 lei, potrivit edupedu.ro
Calculul este după formula de include numărul de zile de cursuri și de vacanță
Pentru luna ianuarie, bursa va fi cel puțin 350 de lei.
Formula de calcul:
(CmB/NZL) x (NZL – NZV)”
„În calcul (…) sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare”
Pentru luna noiembrie 2023, termenul de plată al burselor a fost 15 decembrie 2023.
Pentru școli/licee private, bursele sociale/ de excelență/tehnologice ar urma să fie plătite în ianuarie 2024 (întârziere de două luni).
Bursele sociale se plătesc integral, lunar, pentru lunile septembrie 2023 – august 2024. Nu se plătesc în funcție de numărul de zile. Acest criteriu este doar pentru bursele de merit și cele tehnologice.
Valoarea burselor poate fi suplimentată prin decizii ale consiliilor de administrație ale unitîților de învățământ, în funcție de bugetul alocat de primării/alte venituri
Unitatea de învățământ transite lunar la inspectorat, până în data de 20 a lunii, sumele estimate pentru plata burselor în luna respectivă și numărul pe categorii de burse.
Inspectoratul școlar transmite ministerului, până în data de 25 a lunii, sumele estimate pentru plata burselor/beneficiarii
Ministerul Educației face deschiderile pe credite bugetare.
Bursele se plătesc lunar, de către școli, în data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă este zi liberă (de exemplu, weekend sau sărbătoare legală), plata se face în ziua lucrătoare anterioară.