Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu transportatorii: „Sunt lucruri pe care le putem face şi pentru asta ne-am angajat. Pe ce ne-am pus semnătura ducem la bun sfârşit”

La capătul a patru ore de negocieri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunţat că a ajuns la un acord parțial cu transportatorii şi că a semnat o minută împreună cu aceştia.
Irina Dumitrescu
13 ian. 2024, 23:19
Sorin Grindeanu, după întâlnirea cu transportatorii:

Sorin Grindeanu a adăugat că sunt lucruri pe care le poate face şi pentru acestea s-a angajat, însă sunt şi altele care nu ţin doar de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, iar acelea urmează să fie discutate.

Sorin Grindeanu a bătut parţial palma cu transportatorii: „Sunt lucruri pe care le putem face și altele care nu țin doar de MTI”

Sunt lucruri pe care le putem face și pentru care ne-am angajat reponsabilitatea și altele, care nu țin doar de Ministerul Transporturilor, cum ar fi RCA, apoi e vorba de Ministerul Finanțelor, am înțeles că vor discuta dumincă cu domnul ministru. La majoritatea covârşitoare am văzut dorinţa de a găsi soluţii, de a rezolva aceste puncte astfel încât lucrurile să se detensioneze.

Citeste si Mai multe vămi din ţară, blocate de protestul fermierilor şi transportatorilor. La Nădlac, Siret și Albița, protestatarii şi-au parcat utilajele astfel încât nicio maşină să nu mai poată trece

Ţin să fac această precizare pentru că nu vreau să fie interpretată altcumva. Lumea, cel puţin la Ministerul Transporturilor, şi din partea noastră, au fost mai mulţi colegi şi din partea protestarilor a căutat soluţii. Eu zic că pe ceea ce ne-am pus semnătura cu toţii putem să ducem la bun sfârşit„, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit news.ro.

Una dintre revendicările cărora MTI nu le-a putut da curs a fost şi cea referitoare la taxa de drum.

Sunt anumite lucruri cu care am fost de acord și altele cu care n-am fost. (…) Ni s-a cerut un anumit sistem care oricum nu putea fi implementat și care ar fi dus, într-un final, la o driblare a plății taxei de drum.  Colegii de la CNAIR le-au explicat de ce nu putea face lucrul acesta și au înțeles„, a mai precizat ministrul Transportuilor.

Ce au obţinut transportatorii în urma negocierilor

În urma discuţiilor cu ministrul Grindeanu, s-au stabilit următoarele şase puncte care, din perspectiva MTI, pot fi implementate, în termen de 30 de zile:

Citeste si Miniștrii Guvernului Ciolacu, stupefiaţi de unele dintre solicitările protestatarilor. Reacţia premierului când fermierii …

1. Stabilirea unor culoare dedicate la frontiere și în Portul Constanța care să permită doar tranzitarea autocamioanelor din statele membre ale Uniunii Europene (cele din afara UE vor trece pe un flux separat);

2. Reglementarea aplicării amenzii pentru lipsa rovinietei, în cazul în care timpii petrecuți în așteptare pentru trecerea frontierei depășesc valabilitatea rovinietei pentru ziua respectivă;

3. Stabilirea unor limite, în conformitate cu legislația europeană și din alte state membre ale UE, privind toleranțele pentru depășirea greutății camioanelor la maximum 5%;

4. Stabilirea unor limite, în perioada campaniilor agricole, pentru autocamioanele care transportă cereale colectate din câmp către zonele de depozitare (distanțele se mențin în limita de 70 km, conform legii, iar tonajele pot fi depășite cu maximum 10%- raportat la tonajele legal premise);

5. Obligativitatea expeditorilor de a prezenta la licențiere o asigurare de risc financiar sau orice altă formă de garanție bancară, în limita căreia se poate încheia tranzacția;

6. Identificarea unei soluții privind sancționarea doar a furnizor și a destinatarului în cazul depășirii încărcării camioanelor.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
Playtech.ro
O nouă sărbătoare legală în luna februarie. Alte zile libere ar putea fi însă eliminate
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Se construiește un TGV românesc. Trenuri rapide, cu 200 km/h
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Program STB de Paște 2025. Cum circulă autobuzele, troleibuzele și tramvaiele în noaptea de Înviere
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Exclusiv! Ioana Tufaru, prinsă că bea alcool și fumează în timp ce este gravidă! VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai