Ponta a trimis la Cotroceni mandatul cu care va participa la Consiliul European

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a discutat şi i-a trimis, în cursul zilei, preşedintelui Traian Băsescu mandatul de reprezentare la Consiliul European.
Romania TV
20 mai 2013, 11:19
Ponta a trimis la Cotroceni mandatul cu care va participa la Consiliul European

„Azi avem câteva probleme extrem de importante din punctul meu de vedere, dincolo de sentinţele din Justiţie. Azi am discutat şi am trimis către preşedintele României mandatul de reprezentare la Consiliul European şi sunt acolo câteva lucruri extrem de importante care ţin de strategia energetică a României”, a spus Ponta.

Întrebat ce i-a transmis Traian Băsescu la telefon şi dacă i-a dat sfaturi în privinţa plecării la Consiliu, Ponta a spus: „Nu, a fost o echipă formată din consilerii prezidenţiali, domnul Mănoiu, şi consilierii mei care au construit, ţinând cont şi de poziţiile preliminare ale preşedintelui Consiliului, Van Rompuy, şi ale celorlalte ţări şi au construit mandatul nostru. Suntem coordonaţi cu alte ţări pe anumite poziţii şi sper ca deciziile adoptate la Consiliu să fie în favoarea intereselor României”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că la Consiliul European din 22 mai va participa premierul Victor Ponta, pe baza unui mandat pe care i-l va aproba până la plecare şi la care consilierii au început să lucreze.

„Am decis ca, pe 22 mai, la Consiliu să participe primul-ministru, în baza unui mandat pe care i-l voi aproba până la plecare”, a spus şeful statului, în conferinţa de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Întrebat dacă nu este un act de bunăvoinţă desemnarea premierului pentru a merge la Consiliul European din 22 mai, Băsescu a precizat că el nu este binevoitor cu nimeni, arătând că este „un semn de încredere”.

„Astăzi consilierul prezidenţial Bogdan Mănoiu a început deja să lucreze, cu o echipă de la Guvern, pe formularea mandatului pe care urmează să îl aprob”, a adăugat şeful statului.

Mandatul cu care România va fi reprezentată la următorul Consiliu European va fi prezentat la începutul săptămânii viitoare, documentul fiind redactat atât de consilierii prezidenţiali, cât şi de consilierii guvernamentali şi ministrul de resort, a declarat premierul Victor Ponta.

„Voi avea un mandat agreat de către preşedinte, la acest mandat lucrează atât consilierii prezidenţiali, cât şi ministrul şi consilierii mei (…) Am solicitat un mandat, l-am primit din partea preşedintelui, de altfel, luni, îl şi vom prezenta, şi cred că e foarte bine ca România să aibă o poziţie foarte puternică acolo”, a spus Ponta.

Întrebat de jurnalişti cum a câştigat încrederea preşedintelui, Ponta a răspuns că îşi doreşte să câştige încrederea şi a preşedintelui, şi a fiecărui român.

Consiliul European din 22 mai are două subiecte, unul legat de dezvoltarea politicii energetice a UE în vederea asigurării securităţii energetice a statelor membre în condiţii de competitivitate economică, celălalt privind combaterea evaziunii fiscale în statele membre.

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Bancnota din România din 1988 care costă aproape cât o Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
Capital.ro
Regula de care cei cu casa la curte trebuie să țină cont. Păstrează o distanță de 6 metri
Playtech.ro
Se verifică OBLIGATORIU buletinele de identitate. Legea este oficială acum în România și...
DailyBusiness
România vizează aderarea la OCDE în 2026. Secretarul general al Guvernului: „Este cel mai important obiectiv de țară”
Adevarul
Locul din București în care o friptură de porc costă 14 lei, iar supa sub 8 lei. „E fragedă, gustoasă și sățioasă” VIDEO
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Impozit pentru românii care nu sunt însurați. O idee bizară și costisitoare
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem imagini bombă
Cancan.ro
Iulia Vântur, amanta lui Bogdan Vlădău?! Gina Chirilă a spus TOT 😲 'Am zis să fiu total sinceră'
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Se schimbă vremea în România. În ce județe din țară sunt așteptate averse torențiale și vijelii
Capital.ro
A murit una din cele mai iubite actrițe. Vocea ei a încântat milioane de români
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Nicu Covaci: Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că...
substantial.ro
Marea Britanie Intensifică Pregătirile pentru Evacuarea Cetățenilor din Liban în Contextul Escaladării Tensiunilor Regionale
MediaFlux
RĂSTURNARE TOTALĂ la ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?