Echipele de lucrători ai ADP Sector 4 vor acţiona pentru început în parcurile Lumea Copiilor şi Orăşelul Copiilor, stropirile urmând să fie efectuate pe etape, în lunile mai-iunie şi septembrie ale anului în curs.
Vezi şi Aproape 200 de persoane au ajuns la spital după ce au fost înţepate de căpuşe, în Capitală
Primarul Cristian Popescu – Piedone adresează şi în acest an un apel către instituţiile cu atribuţii în efectuarea stropirilor împotriva omizilor, dăunători vegetali care au cauzat în anii precedenţi distrugeri semnificative ale vegetaţiei din Sectorul 4.
„Stropirile trebuie realizate la timp şi în mod susţinut, în funcţie de stadiul de evoluţie al acestui dăunător. Trebuie respectate perioadele prevăzute, orarul aplicării tratamentelor, cât şi concentraţia soluţiilor, pentru a nu ne mai confrunta cu situaţiile extrem de neplăcute din anii precedenţi, când vegetaţia Sectorului 4 a fost efectiv invadată şi distrusă aproape în totalitate. De aceea, revin şi adresez un nou apel Centrului pentru Protecţia Plantelor Bucureşti din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, să intervină urgent, pentru că pericolul invaziei creşte direct proporţional cu temperaturile, canicula favorizând înmulţirea omizilor”, a declarat primarul Sectorului 4.