Protestatarii s-au adunat pentru a treia seară consecutivă, decidând însă să blocheze mai multe intrări în Portul Constanța – Porţile 7 şi 9. În acea zonă, peste 100 de camioane şi autoturisme au participat la protest.
Liderul AUR, George Simion, prezent în Constanţa luni, a încercat să discute cu manifestanții din port la începutul protestului, însă a fost alungat și nu i s-a permis să coboare din mașina sa.
Protestul desfășurat luni seara a fost transmis în direct pe mai multe platforme de socializare. Coloana de vehicule a ocupat mai mulți kilometri de drum. Au apărut momente tensionate când angajații portuari doreau să părăsească locul de muncă, dar erau împiedicați de blocaj.
Protestatarii au îndemnat pe rețelele de socializare pe cei care doresc să li se alăture să evite zona respectivă, argumentând că nu vor putea ajunge, ci să se îndrepte către alte intrări ale Portului Constanţa pentru a le bloca și pe acelea.
Sâmbătă seara, manifestanții au blocat Șoseaua de Centură a municipiului Constanţa, iar duminică au obstrucționat bulevardul de ieșire din Constanţa spre Mangalia.
Sursă imagini Ziua de Constanța