După o perioadă în care mâncărurile tradiționale nu au lipsit de pe mesele românilor, e timpul și pentru preparate mai sănătoase.
Sărbătorile au trecut, iar majoritatea românilor s-au săturat de mâncărurile pline de ulei și grăsime. Dacă nu știi ce să mai gătești, rămâi aici și află cum să prepari, în doar 15 minute, un preparat delicios și foarte sănătos.
Următoarea rețetă nu este deloc una grea de preparat, ba chiar multe gospodine o prepară cu ce au prin casă, mai ales că nu există bucătărie în care să nu existe câteva legume și piept de pui.
Ingredientele de care ai nevoie:
Primul pas este să încălzești cuptorul la 500 de grade, apoi taie toate legumele în bucăți mari. După aceea, trebuie să tai puiul în bucățele potrivite.
Pune puiul și legumele într-o tavă. Adăugă uleiul de măsline, sare și piper, condimente italiene și boia de ardei, apoi amestecă totul pentru a se încorpora condimentele, potrivit Magicianafit.ro.
Următorul pas este să coci la timp de aproximativ 15 minute sau până când legumele sunt coapte și puiul este gătit. De altfel, poți savura acest preparat cu orez, paste sau o salată. Și gata! Ai obținut un preparat gustos și sănătos, care sigur îți va impresiona întreaga familie!
Potrivit sfatului specialiștilor în nutriție, un meniu echilibrat va fi împărțit astfel:
-1/3 proteine (carne pește ouă sau brânză);
-1/3 făinoase (cartofi paste orez pâine) sau leguminoase boabe (fasole mazăre linte).
Citește și Salata de vinete, o maioneză plină de calorii. Cum este sănătos să consumăm, de fapt, aceste legume
În schimb, pentru copii și sportivi împărțirea farfuriei se schimbă. Astfel, vom avea produsele făinoase care vor ocupa jumătate din suprafață, iar proteinele și legumele câte un sfert.