Tinereţea creierului poate fi prelungită mâncând mai puţin

Mâncând mai puţin, tinereţea creierului poate fi menţinută pentru mai mult timp, afirmă autorii unui studiu realizat pe şoareci, după ce au constatat că organismele acestor animale au secretat astfel o moleculă care joacă un rol esenţial pentru buna funcţionare a celulelor cerebrale, relatează AFP.
Romania TV
21 dec. 2011, 08:53
Tinereţea creierului poate fi prelungită mâncând mai puţin

Potrivit Mediafax, acest studiu italian a fost publicat, luni, în revista americană Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Molecula în cauză, denumită CREB1, activează un număr mare de gene care sunt asociate cu longevitatea şi cu sănătatea creierului, a declarat Giovambattista Pani de la Institutul de patologie generală din cadrul Universităţii catolice Sacre Coeur din Roma, coordonatorul studiului.

„Sperăm să găsim o modalitate de a activa CREB1 cu ajutorul unor medicamente noi, pentru a menţine creierul tânăr, fără a reduce aportul de calorii”, a explicat acelaşi savant.

Efectele unei restricţii calorice se produce, la şoareci, atunci când animalul consumă doar 70% din hrana pe care o primeşte în mod normal într-o zi. Numeroase experimente au demonstrat deja că o astfel de reducere a alimentaţiei prelungeşte viaţa animalelor din laboratoarele ştiinţifice.

Cel mai adesea, şoarecii supuşi acestor teste nu devin obezi şi nu se îmbolnăvesc de diabet. În plus, ei prezintă capacităţi cognitive mai mari şi au o memorie mai bună.

Aceşti şoareci sunt totodată mai puţin agresivi şi nu dezvoltă, după ce îmbătrânesc, simptomele maladiei Alzheimer.

Molecula CREB1 este deja cunoscută pentru rolul important pe care îl joacă în regularizarea funcţiilor cheie ale creierului, precum memoria, procesul de învăţare, controlul anxietăţii. Binefacerile ei sunt reduse de îmbătrânire.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Care sunt cele mai fiabile SUV-uri în 2025. Top 5 mașini mari care merită cumpărate
Capital.ro
Se pune stop la plata cash? Legea care se pregătește la nivel național. Ce se va întâmpla cu numerarul?
Playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci în această zi, conform tradiției
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Cozonacii din supermarket. Te îngrozești dacă le citești eticheta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru proprietarii de locuințe. Va fi obligatoriu, trecut direct în Constituție: E timpul!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
500 de lei pentru elevi. Banii au început să fie virați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți