Numărul burselor de merit, redus aproape la jumătate din anul școlar 2024 – 2025. Apare un nou tip de bursă școlară. Ce criterii vrea să introducă ministrul Educației

Din anul școlar 2024-2025 ar putea fi redus aproape la jumătate numărul elevilor cu burse de merit. Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că este nevoie de modificarea Legii învățământului preuniversitar în condițiile în care aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit.
Alina Costache
17 ian. 2024, 15:36
Numărul burselor de merit, redus aproape la jumătate din anul școlar 2024 - 2025. Apare un nou tip de bursă școlară. Ce criterii vrea să introducă ministrul Educației

Ministerul Educației pregătește modificări legate de acordarea burselor de merit începând cu anul școlar 2024 – 2025. Astfel, rămân pe bursa de merit doar elevii care au medie peste 9.50. Totodată, apare o nouă categirie de bursieri, până la 30% din efectivul fiecărei clase, „care se va numi ori bursă de reziliență, ori bursă pentru stimularea performanței școlare”. Condiția este să aibă media peste media 7 și fără absențe, scrie edupedu.ro.

Citește și: Ministrul Educaţiei face iar promisiuni: 2024 va fi ultimul an cu şcoli care au WC în curtea şcolii

„Am văzut că există un procent redus, într-adevăr, de medii mici care primesc această bursă la clasa a IX-a exclusiv. Schimbările pe care le-am gândit până acum vor fi făcute publice, pentru că vom scoate în dezbatere publică întreg pachetul legislativ.

Este nevoie de o modificare legislativă în legea primară și este nevoie de o modificare de metodologie. Le vom scoate în dezbatere publică, separând, practic, ceea ce avem acum în categoria bursă de merit în două, rămânând pe bursa de merit doar cei care au peste 9.50, câți vor fi ei într-o clasă, împreună cu cei care iau premii la olimpiade, concursuri, concursuri sportive ș.a.m.d, plus încă o categorie, până la 30% din efectivul fiecărei clase, care se va numi ori bursă de reziliență, ori bursă pentru stimularea performanței școlare pentru cei care sunt, așa cum spuneam, cei mai buni, prima treime din clasă, care au peste media 7 și nu au absențe. Aceasta este soluția pe care noi o vom propune.

În funcție de contribuțiile din spațiul public, pentru că e normal să preluăm feedbackul, vom face schimbările legislative necesare, urmând ca următoarele dosare depuse, pentru că ele se aprobă anual, să fie realizate pe baza acestor modificări”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca.

Citește și: Elevii din anii terminali cu medii sub 7 vor face obligatoriu ore remediale

Aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023.

Cu medii între 9.50 – 10 sunt 242.665 de elevi cu bursă de merit, adică 52.55%.

DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Unde votăm pe 24 noiembrie și cum afli la care secție de votare ești arondat. Mulți oameni vor vota în alte locuri față de cele în care erau obișnuiți
Capital.ro
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Joe Biden condamnă mandatele de arestare emise de CPI împotriva liderilor israelieni
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili