Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că în şedinţa de Guvern se va acorda un sprijin direct de 100 de euro la hectar cultivatorilor din sectorul vegetal, pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina.
În plus, Executvul va legifera echivalarea permisului auto la categoriile B şi B1 pentru tractoare şi va rezolva şi problema utilajelor agricole, extinzând excepţiile de la înmatriculare şi inspecţie tehnică periodică la categoria vehiculelor lente, astfel că RAR va putea efectua ITP-ul la vehicole agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor.
Totodată, Ciolacu a precizat că Guvernul are în primă lectură o măsură importantă, amânarea cu caracter temporar a ratelor la creditele producătorilor agricoli afectaţi de seceta din 2023.
”Aşa cum am promis, aprobăm astăzi un prim pachet de măsuri convenite împreună cu fermierii şi transportatorii. Am discutat şi cu micii fermieri şi transportatori aflaţi în stradă, şi cu marile asociaţii de profil. Este clar că protestele au fost îndreptăţite! Iar deciziile pe care le adoptăm confirmă că mare parte din cerinţele lor sunt absolut legitime. Am promis că vom rezolva problemele oamenilor, iar eu şi acest Guvern ne ţinem de cuvânt!”, a spus premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei de la Palatul Victoria.
În privinţa fermierilor, Guvernul are mai multe proiecte.
”Acordăm un sprijin direct de 100 de euro la hectar cultivatorilor din sectorul vegetal, pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina, la culturile înfiinţate în toamna lui 2022. Compensaţia pe fiecare întreprindere agricolă nu poate depăşi 280.000 de euro. Estimăm peste 162 de mii de beneficiari şi un efort bugetar de aproape 250 de milioane de euro, sumă deja bugetată”, a precizat premierul.
El a menţionat că ”fermierii noştri merită din plin această compensaţie”.
Şeful Executivului a mai spus că i s-a părut de bun simţ şi cererea de echivalare a permisului auto la categoriile B şi B1 pentru a conduce tractoare, aşa că o vor legifera azi.
”Totodată, rezolvăm şi problema utilajelor agricole, extinzând excepţiile de la înmatriculare şi inspecţie tehnică periodică la categoria vehiculelor lente. De asemenea, RAR va putea efectua ITP-ul la vehicole agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor. Rezonabil este să nu-l pui pe fermier să-şi ia utilajele din câmp sau pădure şi să meargă la RAR, ci să fie exact invers”, a spus premierul în şedinţă.
Prim-ministrul a mai anunţat că ”Guvernul are în primă lectură o măsură importantă, amânarea cu caracter temporar a ratelor la creditele producătorilor agricoli afectaţi de seceta din 2023”.
Sprijin total măsura şi ştiu că se lucrează susţinut, atât cu Banca Naţională, cât şi cu întreg sistemul bancar şi Consiliul Concurenţei, pentru a găsi cele mai potrivite formule tehnice. Sunt convins că finalizăm repede şi această schemă de ajutor pentru fermierii afectaţi”, a afirmat Ciolacu.
………………..
Şedinţa de Guvern, care trebuia să înceapă la ora 13.00, a fost amânată cu o jumătate de oră, joi, pe agendă aflându-se proiectele de acte normative agreate cu transportatorii care protestează de mai bine de o săptămână la nivel naţional.
Premierul Marcel Ciolacu anunţa, după ce s-a întâlnit la Palatul Victoria cu reprezentanţii Confederaţiilor din sectorul transporturilor, că pentru şedinţa de Guvern de joi sunt pregătite mai multe proiecte de acte normative care transpun soluţii convenite între transportatori şi Ministerul Transporturilor.
„Guvernul este un partener corect de dialog. La nivelul ministerelor şi instituţiilor publice am preluat şi analizat solicitările transportatorilor, iar mâine, în şedinţa de Guvern vom aproba deja un set din măsurile convenite atât cu Ministerul Transporturilor, cât şi cu Ministerul Agriculturii. Vom rămâne în continuare la masa discuţiilor pentru a rezolva toate probleme legitime semnalate”, a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.
Pentru şedinţa de Guvern programată joi, sunt pregătite mai multe proiecte de acte normative care transpun soluţii convenite între transportatori şi Ministerul Transporturilor şi care au în vedere, în principal, următoarele aspecte:
„- Modificări cu privire la modalităţi de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierei. Sunt recunoscute rezultatele măsurărilor prin cântărire obţinute cu ajutorul mijloacelor de măsurare aparţinând autorităţilor competente din Statelor Membre ale Uniunii Europene cu care România are deschise puncte de trecere a frontierei, în baza Acordurilor bilaterale încheiate între părţi, atât pentru emiterea autorizaţiilor speciale de transport, cât şi pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale;
– Stabilirea unor limite, în conformitate cu legislaţia europeană şi din alte state membre ale UE, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor;
– Sunt acordate intervale de depăşire a masei maxime total admise şi pe axe până la care nu se aplică sancţiuni contravenţionale şi nu se impune autorizarea circulaţiei acestor vehicule;
– Sunt clarificate unele aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale;
– Sunt clarificate şi unele dispoziţii care reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă”, conform sursei citate.
În plus, la întrevederea de la Palatul Victoria s-a discutat şi despre decontarea transportului elevilor, dialogul pe această temă urmând să fie continuat pentru găsirea unei soluţii.
Un alt subiect rămas în analiză se referă la restituirea parţială către operatorii de transport a accizei la carburant.
Consultările între transportatori şi Guvern vor continua cu întâlniri de lucru la nivelul Ministerelor Transporturilor şi Finanţelor.
La întâlnire, alături de prim-ministrul Marcel Ciolacu, din partea Guvernului au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Transpoturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.
La dialog au participat: Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, Consiliul Naţional al IMM-urilor din România, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Federaţia Operatorilor Români de Transport, Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale.
Centrul Infotrafic informează că joi dimineaţă circulaţia este îngreunată la Vama Siret (Suceava) şi în Afumaţi (Ilfov) din cauza protestelor transportatorilor sau fermierilor.
Mai exact, vorbim despre DN 2, pe sensul de ieşire din ţară prin Vama Siret, judeţul Suceava, unde circulaţia se desfăşoară dirijat.
De asemenea, pe DN 2, în localitatea Afumaţi, judeţul Ilfov, prima bandă a sensului către Bucureşti este ocupată de autovehiculele staţionate, circulaţia desfăşurându-se pe banda a doua, fără probleme majore de fluenţă.
„Recomandăm conducătorilor auto să se intereseze cu privire la restricţiile de trafic, să evite zonele cu manifestaţii, alegând rute alternative, şi să respecte indicaţiile poliţiştilor care desfăşoară activităţi în teren de fluidizare a circulaţiei!”, precizează poliţiştii rutieri.