Ultimele zile nu au fost chiar ușoare pentru Gabriela Cristea și Tavi Clonda, după ce fiica lor cea mică s-a îmbolnăvit. Iris s-a tot confruntat cu stări de rău, așa că cei doi au considerat că cel mai bine este să ceară sfatul unui medic.
Soțul Gabrielei Cristea a spus că fiica lui a avut febră și s-a simțit rău în ultimele câteva zile, motiv pentru care a decis să ia măsuri. Din fericire, starea ei este bună, dar cei doi vor să afle care este motivul pentru care are puseuri de febră. Din acest motiv, a decis să ceară sfatul medicului și să o trateze.
”Am venit cu Iris, un pic, la doctor. Are puseuri, când e bine, când îi apare o mică febră. O ținem așa de patru zile și nu se mai poate. Am venit să vedem, să se spună doamna doctor ce a pățit prințesa, ce are. A fost în zăpadă, a fost ok. Acum e mai bine. Hai să vedem ce spune doamna doctor cu febra asta, 37.4, 37.3, e sâcâitoare”, a spus Tavi Clonda, pe Instagram, potrivit Spy News.
Tavi Clonda și Gabriela Cristea și-au testat fiica pentru gripă, având în vedere cât de multe cazuri au fost înregistrate în ultimele luni, mai ales în cazul copiilor.
Din fericire, cei doi nu au de ce să își facă griji, căci Iris nu are gripă. Însă, își doresc amândoi să își trateze fiica astfel încât să nu mai facă febră.
”I-am făcut test de gripă, nu are. Să vedem acum ce teste facem. Să se facă bine fata”, a mai declarat Tavi Clonda, pe Instagram.