Salarii 2024. Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat rezultatele unei întâlniri cu directorii unităților de învățământ din țară, dezvăluind planurile pentru noile salarii ale profesorilor.
Profesorii vor avea salarii de 10.000 de lei după creșterile promise de stat. Lista veniturilor. În perioada iunie 2023 – iunie 2024, salariile profesorilor vor înregistra creșteri medii de peste 50%, conform declarațiilor oficiale ale ministrului.
Din această lună, salariul de bază pentru funcțiile de conducere de director în învăţământul preuniversitar va fi cuprins între 10.590 lei şi 11.242 lei, iar în luna iunie 2024, între 11.260 lei şi 11.812 lei.
Potrivit conducerii Ministerului Educaţiei, „în acest an, pentru directori şi directori adjuncţi, faţă de salariul brut din decembrie 2023, creşterea brută medie totală va fi de peste 36%, din care creşterea brută medie în luna ianuarie va fi de 30%”. La această creștere se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică (10%).
Săptămâna trecută, Guvernul României a aprobat Hotărârea de Guvern pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Normele metodologice privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile didactice de conducere de director şi director adjunct din învățământul preuniversitar de stat.
Actul normativ stabilește salariile de bază pentru fiecare funcție de conducere pe fiecare grad și fiecare categorie de unitate de învățământ, eliminând inechitățile salariale în ceea ce priveşte funcțiile didactice de conducere din sistemul de învăţământ preuniversitar, respectiv director, director adjunct, contabil-şef, secretar-şef, cu nivel de studii superioare (S).
Salarii mai mari cu 20% pentru această categorie de români! Când va avea loc majorarea
Astfel, salariul brut al unui profesor debutant va depăși 6.400 de lei, iar pentru un profesor cu peste 25 de ani vechime și grad didactic I, salariul brut va depăși 10.200 de lei.
Salarii 2024. Un exemplu concret dat este cel al unui director de școală cu gradul didactic I, care ar putea ajunge la un salariu brut de 11.484 de lei după majorările din iunie 2024. De asemenea, s-a menționat că aceste salarii pot fi completate cu diverse sporuri.
„O să dau doar câteva exemple, poate sunt de interes. Am vorbit despre creşterea salariilor personalului din învăţământ.
Ştim că salariile au crescut, în medie, între 25 şi 30% anul trecut, anul acesta vor creşte, tot aşa, pe medie, cu 20%. Asta înseamnă că între iunie 2023 – iunie 2024 avem o creştere, per total, de peste 50% în medie, în învăţământ.
În cazul directorilor, creşterea, raportată la luna decembrie, începând cu 1 ianuarie, este de aproximativ 30%. În iunie, creşterea, pe medie, tot aşa, sare undeva la 36%, vorbim despre creşteri importante”, a declarat Ligia Deca, conform România TV.
Salarii 2024. Extras din Ordonanţa Trenuleţ:
„(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic din sistemul national de învățământ se majorează în anul 2024 cu 20%, în două tranşe, după cum urmează:
a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 se acordă o majorare cu un procent de 13% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
b) începând cu data de 1 iunie 2024 se acordă diferența până la 20%.”.