Nereguli în Maternitatea din Ploieşti. Vezi ce făceau doi medici în incinta spitalului

Doi medici angajaţi ai Maternităţii din Ploieşti au fost amendaţi de către DSP după ce au închiriat în incita spitalului un cabinet medical cu ecograf unde realizau contra cost ecografii unor paciente din afara spitalului, în numele unor cabinete medicale individuale neînregistrate şi neautorizate.
Roxana Gagiu
21 mai 2013, 17:01
Nereguli în Maternitatea din Ploieşti. Vezi ce făceau doi medici în incinta spitalului

La solicitarea Ministerului Sănătăţii DSP s-a făcut un control la Spitalul de Obstetrică – Ginecologie din Ploieşti, în urma căruia s-a constatat că doi medici angajaţi ai spitalului au închiriat în incinta maternităţii un cabinet medical dotat cu un ecograf, unde făceau, contra cost, investigaţii unor paciente chemate din afara spitalului.

Cei doi medici sunt specialişti în obstetrică – ginecologie şi cu competenţe în ecografie, pentru fiecare ecografie ei primind aproximativ 300 de lei.

Echipa de control a DSP Prahova a constatat că cei doi medici efectuau ecografiile în numele unor cabinete medicale individuale care nu erau înregistrate în registrul unic al cabinetelor medicale, nu erau înregistrate la Colegiul Medicilor şi nici nu deţineau autorizaţie sanitară de funcţionare, în condiţiile în care activitatea medicală paraclinică care presupune efectuarea de ecografii se poate face doar cu o astfel de autorizaţie sanitară, a precizat şeful DSP Prahova.

Medicul Mirela Neagu, consilier pe probleme legate de managementul spitalelor în Consiliul Judeţean Prahova, instituţie care are în administrate maternitatea din Ploieşti, a declarat că marţi CJ a solicitat maternităţii din Ploieşti rezilierea contractelor de locaţiune dintre spital şi respectivii medici, în condiţiile în care clădirea în care funcţionează maternitatea aparţine Consiliului Judeţean şi este dată în administrare spitalului.

„Spitalul are în administrare clădirea, care este proprietatea Consiliului Judeţean. Există o hotărâre a Consiliului Judeţean Prahova din decembrie 2012 care prevede că dacă unitatea sanitară doreşte să închirieze un spaţiu excedentar este nevoie de un aviz al Consiliului Judeţean. Nouă nu ni s-a solicitat un astfel de aviz şi, prin urmare, nu l-am eliberat. Pe de altă parte, se pune problema necesităţii şi oportunităţii unei activităţi de acest tip în cadrul unui spital public. Noi putem agrea şi chiar încuraja o activitate privată sau în parteneriat care să fie complementară serviciilor pe care le furnizează spitalul şi care să fie în beneficiul pacientei, dar în condiţiile în care spitalul are suficientă aparatură, suficient personal cu competenţe, trebuie foarte bine justificat de ce era nevoie de servicii private când spitalul public putea foarte bine să asigure efectuarea de servicii ecografice în cadrul contractului de furnizare de servicii medicale”, a spus Mirela Neagu.

Reprezentanta CJ Prahova a precizat că cele două contracte au fost încheiate la începutul lunii februarie şi că specialiştii care au făcut controlul au descoperit un registru în care au fost înregistrate aproximativ 80 de ecografii efectuate din februarie şi până în aprilie. Echipei de control nu i-au fost puse la dispoziţie însă şi chitanţe aferente banilor încasaţi.

Potrivit Mediafax, fiecare medic plătea spitalului lunar 1.500 de lei pentru folosirea cabinetului şi a ecografului care aparţine maternităţii.

Managerul Spitalului de Obstetrică – Ginecologie din Ploieşti, Călin Boeru, nu a putut fi contactat, iar potrivit unor surse din spital acesta se află în concediu medical.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Cel mai ambițios proiect din istorie. E absolut uimitor. Nu s-a mai văzut așa ceva niciodată
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Navă cargo rusească scufundată în Marea Mediterană: Acuzații de atac terorist
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?