Un grav accident de circulaţie s-a petrecut în satul Potoceni, comuna buzoiană Mărăcineni. Primarul comunei Cernăteşti, Valerică Șercăianu, ar fi făcut o depăşire neregulamentară, acroşând două adolescente de circa 15 ani care mergeau pe marginea drumului, după care ar fi lovit o altă maşină.
În final, autoturismul condus de primarul din Cernăteşti s-a oprit într-un stâlp de pe marginea drumului, pe care l-a scos complet din pământ.
Potrivit Mediafax, cele două adolescente au fost transportate la Spitalul Judeţean Buzău, una dintre ele de către primarul comunei Mărăcineni, pe raza căreia s-a produs accidentul.
Potrivit unor surse din Spitalul Judeţean Buzău, una dintre adolescente a fost stabilizată, însă cea de-a doua nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul.
Sursele citate au mai precizat că primarul din Cernăteşti se afla sub influenţa alcoolului în momentul în care a provocat accidentul, el având o alcoolemie de 0,38 la mie.
Aceleaşi surse au precizat că edilul se ducea spre Buzău, întorcându-se de la Primăria din Cernăteşti, unde ar fi consumat alcool cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Constantin şi Elena.
Circulaţia pe DJ 203 K în localitatea Potoceni, unde a avut loc accidentul, este blocată, traficul fiind deviat pe o stradă laterală.