Curtea a reluat miercuri dezbaterea sesizării de neconstituţionalitate asupra modificării Legii 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi a respins sesizarea privind modificarea Statutului cadrelor militare.
Decizia este definitivă şi general obligatorie, urmând ca actul normativ să fie transmis preşedintelui României pentru promulgare, scrie Agerpres.
Potrivit PDL, legea adoptată de Senat pe 10 aprilie depăşeşte cadrul cererii de reexaminare formulate de preşedintele Traian Băsescu şi dezbătute în cele două Camere ale Parlamentului, fiind astfel „neconformă” cu prevederile Constituţiei şi cu toată jurisprudenţa CCR.
„Parlamentarii Puterii au adoptat un alineat 22 la art. 86 din legea criticată de neconstituţionalitate, la dezbaterea cererii de reexaminare a preşedintelui României, al cărui conţinut nu are nicio legătură cu conţinutul cererii de reexaminare în cauză. Conţinutul cererii de reexaminare se referă la aprobarea anuală a conducătorului instituţiei pentru menţinerea în activitate a generalilor şi a amiralilor după împlinirea vârstei standard de pensionare până la vârsta de 60 de ani şi la trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu pot promova baremurile de pregătire fizică, în timp ce textul adăugat la Legea rezultată după reexaminare se referă la ministerele cărora li se aplică dispoziţiile din art. 86 alin. (2) care, la rândul său, priveşte condiţiile în care coloneii şi comandorii pot fi menţinuţi peste limita vârstei de grad prevăzută la art. 92 din Legea nr. 80/1995”, susţin contestatarii.