Protest spontan al taximetriştilor în Bucureşti. Cer fiscalizarea Bolt şi Uber UPDATE: Negocieri la Guvern

Sute de taximetriști protestează în fața Parlamentului. Ei cer Guvernului ca Bolt și Uber să fie obligate să fiscalizeze cursele în România.
Mircea Filipescu
29 ian. 2024, 15:28
Protest spontan al taximetriştilor în Bucureşti. Cer fiscalizarea Bolt şi Uber UPDATE: Negocieri la Guvern

UPDATE: Luni au avut loc discuţii la Guvern cu reprezentanţii organizaţiilor şi structurilor din domeniul taximetriei şi transportului alternativ, în contextul protestelor declanşate de aceştia. Participanţii la discuţii au convenit ca, în perioada imediat următoare, să transmită Guvernului observaţiile cu privire la modificarea legislaţiei care le reglementează domeniul de activitate, iar în urma agregării observaţiilor acestora, va fi stabilită o nouă întâlnire.

”Reprezentanţi ai Guvernului au avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu membri ai organizaţiilor şi structurilor din domeniul taximetriei şi transportului alternativ, în contextul protestelor declanşate de aceştia. Cele două părţi au avut un schimb de opinii cu privire la modalitatea de reglementare a activităţii din domeniul taximetriei şi al transportului alternativ”, anunţă Executivul.

Potrivit Guvernului, în cadrul întrevederii, reprezentanţii taximetriştilor au reliefat în principal nemulţumirile faţă de modul în care sunt reglementate cele două activităţi, respectiv cea de taximetrie şi cea de transport alternativ, solicitând îmbunătăţirea cadrului legal în vederea asigurării unei concurenţe loiale între prestatorii de servicii, având în vedere noile provocări care apar pe fondul evoluţiei tehnologiei şi digitalizării.

”Participanţii la discuţii au convenit ca, în perioada imediat următoare, să transmită Guvernului observaţiile cu privire la modificarea legislaţiei care le reglementează domeniul de activitate, iar în urma agregării observaţiilor acestora, va fi stabilită o nouă întâlnire în acelaşi format”, arată Guvernul.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, consilierul de stat Minel Ivaşcu, precum şi alţi oficiali din Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Ştirea iniţială: Taximetriștii din București și Ilfov organizează un protest în Piața Constituției din Capitală. Lor li se vor alătura și colegi din alte orașe.

„Am ajuns să venim în București să cerem Guvernului respectarea legii, dacă vă vine să credeți, în speța Articolului 6, prin care entitățile deținătoare de platforme, în speță Bolt și Uber, erau obligate să fiscalizeze cursele printr-o entitate înregistrată la Registrul Comerțului din România. Adică să nu se mai exporte banii.  Știm toți că se facturează prin Lituania și Olanda. Am venit să cerem acest lucru și în același timp celelalte cinci puncte de pe lista de revendicări. La 12.30 este o comisie la Ministerului Transporturilor și vrem să se emită o OUG prin care acestea sunt limitate pe aceleași considerente prin care este limitat serviciul de taximetrie, calitatea vieții și a aerului și aglomerația, pentru că vedeți ce e în orașe”, a spus un reprezentant al taximetrișilor.

Marcel Ciolacu: „Eu înţeleg aşteptări, dar chiar daţi cu pietre într-unul care şi-a asumat reforma în an electoral? Nu îmi cereţi să facă ce nu s-a făcut în 30 de ani, pe un sistem pauşal…”
Taximetriștii din Craiova au plecat, în această dimineață, spre București, pentru a-și sprijini colegii din Capitală. Este vorba despre aproximativ 60 de mașini și mai mulți șoferi care vor protesta în Piața Constituției alături de șoferii bucureșteni.

Fermierii si transportatorii continua protestele la marginea Bucurestiului

Sunt aproape trei săptămâni de când agricultorii și transportatorii au pornit cel mai mare protest la nivel național. Oamenii rămân fermi și spun că nu renunță până când toate revendicările de pe masa guvernului nu vor fi puse în aplicare. De asemenea, protestatarii sunt revoltați de declarațiile liderilor politici și cer demisia ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Tot mai mulți oameni se alătură protestului și se strâng la intrare în Capitală, la Afumați.
Reprezentanții fermierilor și transportatorilor adunați la intrarea în București, la Afumați, susțin că discuțiile purtate cu o serie de oficiali, inclusiv cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu au ajuns la o soluție acceptabil. În acest condiții, protestatarii nu renunță la acțiunea lor.

Manifestări simililare vor avea loc și în alte orașe din țară. Traficul din Brașov ar putea fi afectat de un astfel de protest, care ar urma să aibă loc în intervalul 29 – 31 ianuarie.

Şi angajații companiei de stat Romgaz ies în stradă, nemulțumiți de scăderea salariilor

Pe lângă fermieri și medici acum ies în stradă și sindicaliștii Romgaz pentru a-și striga nemulțumirile. 500 de oameni protestează în fața sediului din Mediaș faţă de intenţia companiei de stat de a micşora cu 5,82% salariile de încadrare.

Protestul este motivat de intenția de micșorarea a salariilor de încadrare cu 5,82%, dar și de faptul că în bugetul de venituri și cheltuieli din acest an nu sunt prevăzute sumele aferente adaosurilor, primelor și indexarea cu rata inflației, care sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

„Organizarea acestei acțiuni de protest a salariaților din S.N.G.N. ROMGAZ S.A. este față de intenția angajatorului de a micșora salariile de încadrare cu 5,82% și de a nu prevedea în B.V.C. al anului 2024 sumele aferente adaosurilor, primelor și indexarea cu rata inflației, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

Sondaj INSCOP: 65,5% dintre respondenţi critică infiltrarea politicienilor în protestul transportatorilor şi fermierilor

Precizăm că acțiunea va avea loc în interiorul sediului S.N.G.N. ROMGAZ S.A. și în exteriorul acestuia, cu participarea a 500 de salariați. Biroul executiv al Sindicatului Liber Romgaz speră să aibă un dialog deschis cu toate părțile implicate cu scopul sprijinirii salariaților care contribuie nemijlocit la rezultatele deosebite ale societății!” se arată în comunicatul remis de către Sindicatul Liber Romgaz.

Compania Romgaz este o societate pe acțiuni, în care statul, prin Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, este acționar majoritar, deținând 70,01% din acțiuni. Fondul Proprietatea deține 14,99% din acțiuni, iar restul de 15% din acțiuni sunt deținute de alți acționari.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Icoana care îndeplinește dorințe. Biserica asaltată de credincioși
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Anunț important pentru românii care beneficiază de acest tip de pensie! Ce trebuie să facă pentru a nu rămâne fără venit
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Întârzieri la plata pensiilor! Românii așteaptă și două luni să primească banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“