IMPLICAREA CIVICĂ este premiată! Concurs de proiecte pentru elevii care vor o schimbare

Asociaţia Romano ButiQ şi Centrul de Resuse pentru Participare Publică (CeRe) vor să stimuleze implicarea civică a elevilor în procesul de elaborare a legilor şi politicilor pe educaţie din România şi să le ofere acestora un spaţiu de exprimare, astfel încât să nu mai fie consideraţi doar nişte factori pasivi, lipsiţi de opinii. În acest sens, Asociaţia Romano ButiQ şi CeRe au organizat "Și pe noi nu ne întrebați?", un concurs creativ pe tema diversităţii.
Iulian Tudor
23 mai 2013, 08:19
IMPLICAREA CIVICĂ este premiată! Concurs de proiecte pentru elevii care vor o schimbare

„Ani de zile am învățat, și acasă și la școală, „să stăm cuminți”, „să ne vedem fiecare de treaba noastră”, „să nu ne băgăm”. Așa am crescut mici individualiști, fiecare cu trebușoara lui, fără să ne pese de alții și fără să știm ce înseamnă comunitate. Prin acest proiect, organizatorii îi încurajează pe elevi să nu stea în banca lor, ci să le pese de ce se întâmplă în jurul lor, pentru că nu trăiesc în vid. Fiecare vrea să se schimbe ceva în jurul său, în societate, doar că lucrurile nu se schimbă întotdeauna de la sine. Primul pas este să spui, tare și articulat, cum ai vrea să fie în jurul tău”, a declarat Oana Preda, președintele Centrului de Resurse pentru Participare Publică.

Prin proiectul „Și pe noi nu ne întrebați?” dorim să stimulăm participarea și solidaritatea civică a elevilor şi să le furnizăm acestora atât spațiul de exprimare, cât şi exercițiul participării civice, astfel încât să nu mai fie percepuţi drept factori pasivi, lipsiţi de opinii relevante. Elevii învață să lucreze în echipă, deprind mecanismele prin care pot participa la procesele decizionale din școală sau comunitatea din care fac parte, testează metode prin care se pot adresa persoanelor care iau deciziile importante din viața lor, învaţă cum să susțină o prezentare în fața unei audiențe și, mai ales, cum să ceară respectarea drepturilor pe care le au”, a precizat Andreea Pătru, manager de proiect la Asociația Romano ButiQ.

Cum se procedează?

Proiectul se adresează elevilor din clasele V-VIII şi de liceu și se desfășoară la nivel național. Aceștia pot participa la concurs prin înscrierea pe pagina web a proiectului: http://sipenoinuneintrebati.romanobutiq.ro, până la data de 30 iunie 2013, având şansa să câştige o cameră video şi să fie actorii principali ai unei conferinţe naţionale dedicate schimbărilor în educație.

Elevii participanți pot trimite în nume propriu (prin organizarea în echipe de cel puțin două persoane) sau în numele școlii (prin organizarea de echipe conduse de un profesor) diverse produse creative: film scurt, eseu, fotografie, desen, material audio, referitoare la o problemă pe care o identifică în jurul lor și soluția pe care o propun.

Ce se întâmplă ulterior?

Un juriu va alege cele mai bune zece idei, care ulterior vor fi promovate în cadrul conferinței și prin intermediul unei Carte Albe a tinerilor. Vor fi premiate primele 10 idei reprezentative și cu un factor de inovare crescut. Astfel, sperăm să încurajăm spiritul de competiție și efortul susținut pentru a realiza un proiect la potențial maxim.

Primele 10 echipe câștigătoare ale concursului vor construi împreună o „Carta Albă” reprezentativă pentru generația actuală. Aceasta își dorește a fi un manifest despre cum poate fi rezolvată o anumită problemă, are rolul de a oferi informații, de a ajuta cititorul să înțeleagă o problemă, de a o rezolva sau de a lua o decizie și urmează să fie înmânată actorilor relevanți: minister, inspectorate, societatea civilă și oameni de afaceri.

Spynews
Răsturnare de situație în cazul crimei din Brăila! Ce s-ar fi întâmplat în cabinet
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Soluția banală care ține praful la distanță. Funcționează rapid și te ajută să păstrezi curățenia mai mult timp
Capital.ro
Se dau bani de la stat direct pe card. Cerere până pe 31 iulie. Ce obligație ai pentru 5 ani
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție de NOTA 10 în Paris! Câte MII DE EURO a costat ținuta ei: Geanta, mai SCUMPĂ decât rochia
DailyBusiness
Noua Comisie Eropeană va fi condusă tot de Ursula von der Leyen. Care sunt candidații propuși de guvernele țărilor din UE?
Adevarul
Sporuri și concedii medicale acordate abuziv pentru minerii din Valea Jiului. S-au întocmit dosare penale
Spynews
Cât costă un mic dejun la Eforie Nord, în plin sezon estival. Pentru o banală omletă cu șuncă plătești 30 lei
Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Evz.ro
Burgeri de milionari în Aeroportul Otopeni. Prețul este uluitor
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ce s-a descoperit în trupul lui Sorin Nazîru? Filmul morţii fostului portar de la Dinamo
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un polițist din București a ajuns viral pe internet după ce s-a afișat în fustă mini! Reacția surprinzătoare a colegilor lui: „Mi-au spus că am picioare frumoase”
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie aprobată într-un mare oraș din România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui Sorin Anghel
substantial.ro
Evgheni Serebriakov, acuzat de atentat la Moscova, declară că a cooperat cu servicii speciale din Ucraina
MediaFlux
PENSIONARII trebuie să depună DOCUMENTELE în URMĂTOARELE 14 ZILE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!