Soarta Stelei, negociată la puşcărie. Ce le-a transmis Becali lui Stoica şi Reghecampf

Laurenţiu Reghecampf a fost joi la Penitenciarul Rahova, unde s-a întâlnit cu Gigi Becali. Antrenorul Stelei a fost însoţit de managerul clubului, Mihai Stoica.
Daniel Spătaru
23 mai 2013, 08:35
Soarta Stelei, negociată la puşcărie. Ce le-a transmis Becali lui Stoica şi Reghecampf

După sentinţa de trei ani de închisoare dictată împotriva lui Gigi Becali, viitorul Stelei este incert, iar dezbaterea ţine de rămânerea sau nu la echipă a antrenorului Laurenţiu Reghecampf.

Stoica şi Reghecampf l-au vizitat, joi, la prânz, pe Gigi Becali, întâlnirea dintre cei trei durând aproximativ o oră şi 15 minute.

După încheierea vizitei, Mihai Stoica a transmis un mesaj al lui Gigi Becali, în care acesta anunţă că Steaua va fi condusă în lipsa sa de antrenorul Laurenţiu Reghecampf şi de managerul grupării roş-albastre. „Am de transmis două mesaje din partea lui Gigi. Primul este că Steaua va fi condusă de Laurenţiu Reghecampf şi de mine cu putere maximă. A insistat să spun asta. Nimeni, nici măcar oameni din familia lui, nu are voie să se bage. Nimeni nu are nicio putere deasupra noastră, iar dacă cineva vorbeşte despre Steaua o face în nume propriu”.

„Al doilea mesaj este următorul: se va ţine de cuvânt şi îşi va respecta cuvântul milimetric. Toate contractele se vor respecta ad litteram. În rest, orice întrebare îmi puneţi răspunsul este acelaşi: Gigi Becali se cheamă el”, a declarat Mihai Stoica.

În ceea ce-l priveşte pe Laurenţiu Reghecampf, acesta nu a dorit să discute cu reprezentanţii mass-media.

Anterior, Ana Maria Prodan, declarase pentru evz.ro că Reghecampf va lua o decizie doar după ce se va întâlni cu Becali. „Săptămâna viitoare, Laur vrea să aibă o discuţie decisivă cu Gigi Becali şi, în funcţie de aceasta, va lua, probabil, o hotărâre. Vrea să se lămurească în privinţa viitorului echipei, ce se va întâmpla în continuare… Nu ştiu cine va conduce clubul, probabil că Teia Sponte şi cu MM Stoica. Rămâne de văzut ce se va întâmpla şi cu transferurile de jucători”, a declarat Ana Maria Prodan.

Gigi Becali se află, de luni seară, în Penitenciarul Rahova, după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare. După cele 21 de zile de carantină regulamentare, Gigi Becali va fi un deţinut la fel ca toţi ceilalţi şi, chiar dacă va avea un regim de detenţie semideschis, el nu va beneficia de un tratament preferenţial în Penitenciarul Rahova.

Citeşte şi Becali: Rog un minim de eleganţă şi respect. Să nu vină cu mascaţi şi circ. Mă prezint singur

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Pensionarii care vor PLĂTI MAI MULT. A intrat în vigoare la 1 iulie
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Vestea momentului despre Facebook. Se întâmplă doar în UE
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Nu e iluzie optică! Ce și-a construit în balconul apartamentului acest bărbat din Cluj-Napoca
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Medicii au CONFIRMAT! Ce se intampla cu Joe Biden in aceste momente
Capital.ro
Interdicție pe STRĂZILE din România. Șoferii sunt ARESTAȚI pentru 30 de zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Președintele Joe Biden, diagnosticat cu Covid, își întrerupe campania electorală
MediaFlux
Anunț OFICIAL de la Casa de Pensii. DECIZIA care SCHIMBĂ radical PENSIILE
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'