Johannis: Să fie disciplină în USL, dar să existe şi libertate de exprimare

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis, a declarat, joi, referitor la modificarea protocolului USL, că "e adevărat că trebuie să existe disciplină în alianţă", însă "există şi libertatea de exprimare", iar chestiunea trebuie abordată "cu mare atenţie".
Romania TV
23 mai 2013, 11:43
Johannis: Să fie disciplină în USL, dar să existe şi libertate de exprimare

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, despre modificarea protocolului USL şi dacă va lua parte la discuţiile care vor avea loc, el spunând că face parte din echipa care discută la nivelul conducerii Uniunii aceste chestiuni.

„Protocolul există, funcţionează, e ok. Poate fi îmbunătăţit. Toată lumea e de acord că orice document de înţelegere poate fi îmbunătăţit atunci când realitatea se schimbă şi se va lucra probabil pe protocol”, a declarat Iohannis, precizând că săptămâna viitoare vor ave loc discuţii referitoare la modificarea actului respectiv.

Referitor la cererea unor membri PSD care vor să se specifice în textul protocolului că parlamentarii care critică puterea trebuie să îşi dea demisia, Iohannis a spus că această chestiune trebuie privită „cu mare atenţie”.

„Este o chestiune care nu a fost discutată şi nici negociată. Eu pot să vă ofer o părere personală, care nu angajează PNL-ul. Cred că trebuie să privim cu mare atenţie chestiunea. Este adevărat că în orice partid trebuie să existe o disciplină de partid şi, dacă există o alianţă, trebuie să existe şi o disciplină în alianţă. Asta înseamnă ca cineva dintr-un partid al alianţei să nu atace partenerul de alianţă sau să încerce să-l înnegrească în faţa pulicului general”, a afirmat Johannis.

El a adăugat că, pe de altă parte, „există libertatea de exprimare, şi la modul general, şi la modul parlamentar”.

„Nu cred că este corect să se interzică tuturor parlamentarilor să aibă poziţii diferite faţă de anumite abordări care se iau. Dacă există un punct de vedere oficial al alianţei sau al partidului şi vine cineva şi contrazice, cu voce tare, în public, atunci este o problemă. Dar, dacă un astfel de punct de vedere nu există şi oamenii sunt de diferite păreri, atunci trebuie să ne apropiem cu foarte mare băgare de seamă de această chestiune. Nu este, după părerea mea, admisibil să se interzică tuturor membrilor unor partide să ia cuvântul şi să aibă altă părere decât ceilalţi. Nu putem să interzicem exprimarea unei opinii”, a susţinut prim-vicepreşedintele liberal.

Răspunzând unei întrebări, Johannis a menţionat că unele dintre afirmaţiile lui Sorin Roşca Stănescu „nu trebuiau făcute”.

„Unele din afirmaţii nu trebuiau făcute. Pe de altă parte, mi se pare o reacţie puţin exagerată. Au fost şi alţi parlamentari care au avut păreri chiar mai dure decât a avut acesta. Nu s-a sesizat nimeni, nu a comentat nimeni. De unde concluzia că ceva este aici, că toţi au sărit ca arşi”, a conchis Johannis.

Săptămâna trecută, liderii PSD în frunte cu premierul Victor Ponta au cerut partenerilor din USL să îl excludă din PNL pe senatorul Sorin Roşca Stănescu, ca urmare a declaraţiilor repetate ale acestuia împotriva PSD şi a prim-ministrului. Liberalii, însă, nu au luat nicio decizie tranşantă, Crin Antonescu spunând doar că de acum încolo nu vor mai fi tolerate atacuri ale liberalilor la adresa partenerilor social-democraţi.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că PNL trebuie în perioada următoare să probeze prin fapte că este solidar cu PSD la guvernare, el arătând că decizia liberalilor de a fi solidari cu PSD trebuie să fie una sinceră, având în vedere că protocoul USL nu s-a respectat, fiind suspendat.

Ulterior, Ponta declara că protocolul USL trebuie rediscutat în urma situaţiilor noi şi tensionate apărute, el arătând că e nevoie de negocierea unor mecanisme de întărire a solidarităţii.

„Nu s-a pus problema ruperii protocolului nicio secundă. S-a pus problema că în mod evident va trebui să facem o echipă de negociere şi să discutăm protocolul, să-l updatăm. Sunt lucruri acolo care nu mai sunt necesare, cele referitoare la alegerile locale, la alegerile parlamentare. Au apărut situaţii noi şi cred că după acest moment tensionat trebuie să rediscuăm practic protocolul, să facem o echipă de negociere, să discutăm cu colegii liberali. Sper să găsim soluţiile cele mai bune”, a spus Ponta, după şedinţa BPN al PSD.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că modificarea protocolului USL se poate pune în discuţie în termenii completării sau suplimentării articolelor acestuia, menţionând că în cazul „renegocierii” nu are cunoştinţă de vreun punct în discuţie.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Cea mai proastă veste a sfârșitului de an. Se umblă la bani
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Prioritatea guvernului este sprijinirea economiei, declară Kelemen Hunor
MediaFlux
AVERTISMENTUL lui DONALD TRUMP! AMENINȚĂ că va prelua CONTROLUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii