La marginea Banatului, înainte de a intra în Hunedoara, printre ultimele comune din Timiș este Margina, iar Bulza este un sat alipit administrativ aici. Situat ascuns în mijlocul pădurii, Bulza este un sat în care nu poți ajunge. O poți face doar foarte greu, după un ocol de peste 30 de kilometri prin județul vecin Arad, prin satul Caprioara, după care poți spune că ai ajuns în Bulza uitat de lume.
La Bulza trăiau câteva sute de persoane înainte de Revoluție. Acum dacă mai sunt 20. Bisericuța din lemn a satului, care poartă hramul Sf. Ioan Teologul și care a fost construită în 1820, este obiectivul turistic al așezării. Însă satul în sine este un obiectiv turistic, cu o frumusețe rară și un șarm aparte. Din cauza lipsei drumurilor însă, turiștii nu ajung prea des pe aici, deși așezarea a dat țării chiar și un astronaut.
Din cei sub 30 de locuitori, majoritatea au peste 60 de ani și nu-și doresc decât să moară liniștiți în casele lor. Nu se gândesc la turism sau la bani, ci doar la cum să-și vadă de trai de pe la o zi la alta. Dacă ești din Bulza, atunci când mori, pe casă ți se pune lacătul și nimeni nu mai intră sau mai iese din locuință, scrie ghidulbanatului.ro.
Satul aparține de comuna Margina și se află în zona de trecere dintre deal și munte a județului. Problema micuței localității a fost ridicată de consilierul județen PSD Alexandru Iovescu la o ședință de plen din ianuarie. El vorbea tocmai despre lipsa unui drum. ”Satul Bulza este singurul care nu are legătură cu județul Timiș. Dacă o ambulanță trebuie să ajungă în satul unde mai sunt nouă locuitori, trebuie să ajungă prin județul Arad, pe un drum forestier”, a spus Iovescu pentru presa locală.
Dana Rogoz s-a mutat în satul de care s-a îndrăgostit până și Regele Charles al III-lea. Imagini cu proprietatea vedetei
La Bulza viața se desfășura în ritm normal înainte. Existau notar, primar, preot, învățător, școală, cămin cultural, birt și magazin, precum și o sumedenie de oameni. Satul nu a fost unul colectivizat pe vremea comunismului. După o perioadă, tinerii au plecat spre orașe pentru a-și găsi de muncă și a-și face un rost în viață, iar satul a început să fie din ce în ce mai părăsit. Nici măcar preotul din sat nu mai există, iar de telefoane și magazine, sau de puncte medicale, nu s-a mai auzit aici de multă vreme.
Satul are o atestare documentară încă din 1366, conform Wikipedia. Margina se situează in partea de nord-est a județului Timiș. Teritoriul comunei se învecinează spre nord cu județul Arad iar spre est cu județul Hunedoara. Margina se află la circa 40 km distanță de municipiul Lugoj, 100 km de reședința de județ, municipiul Timișoara si la 62 km de orașul Deva, pe drumul national DN68A. În Margina există și gară la linia de cale ferată Lugoj – Ilia – Deva.
Satul în care s-a născut cosmonautul Dumitru Prunariu pare că s-a “încadrat” pe o orbită greșită, de pe care nu mai poate ieși. Frumusețea locului, umbrită de accesul greu și de nepăsarea autorităților, face din Bulza un loc utopic al Banatului.
“Pregătirea înseamnă foarte multă muncă, pasărea trebuie sa stea pe boxa. Înainte de expoziţie, pasărea trebuie spălată, aranjată”, a declarat Radu Tuștean. Pregătirea pentru expoziţie începe la spa. Adică un duş ca la carte şi styling cu feonul pentru volum. Urmează manichiura şi pilitul ciocului, iar ca să lucească, bărbiţa este bine hidratată cu ulei. Proprietarul cocoşului creşte multe păsări găini de rasă – valorează peste 5.000 de euro în total. Acum, Radu Tuştean va începe pregătirile cu o altă găină, pe care vrea să o facă vedetă internaţională.
“Următorul care va fi găina de auriu. Orpington auriu, la noi în ţară sunt foarte puţini crescători, dintre care unul îl am la mine în asociaţie”, a declarat Radu Tuștean. Deşi este campion european la frumuseţe, cocoşul din Timiş nu are nume. Şi nici rival, se laudă stăpânul lui.
Cel mai frumos cocoş din Europa este un pintenat din România. Penele negre, creasta de un roşu aprins şi atitudinea de vedetă au impresionat juriul campionatului european din Franţa.
A eclipsat peste 6.000 de păsări din Europa la camionatul organizat în orașul francez Mulhouse, din Alsacia. Pintenatul campion poate ajunge la o greutate de 5 kilograme, de două ori mai mult, aproape, decât confraţii lui obişnuiţi. “Punctele tari ale acestui cocoş au fost stabilite prin poziţia lui, forma, penele, iar la ce m-a depunctat domnul arbitru au fost aceste pete mici de violet din pene”, a declarat Radu Tuștean, pentru observatornews.ro.
Cocoşul este din rasa britanică Oprington. Un exemplar costă între 80 şi 120 de euro. A impresionat juriul cu penajul lui negru cu reflexii mov. Proprietarul a plecat cu el la concurs în Franta tocmai din comuna Margina, din Timiș. De 5 ani Radu Tuştean creste păsări de rasă, iar acum pasiunea i-a adus premiul cel mare. Cocoşul românesc şi-a câştigat doar renumele, pentru că premiul nu a constat în bani. Cu toate astea, pentru competiţie, proprietarul a investit mult.
În noiembrie 2023, s-au născut 11.970 copii, cu 1.653 mai puţini copii decât în luna octombrie 2023, şi au decedat 19.840 persoane, cu 1.077 mai puţin decât în luna octombrie 2023, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
”În noiembrie 2023 s-a înregistrat naşterea a 11.970 copii, cu 1.653 mai puţini copii decât în luna octombrie 2023. Numărul deceselor înregistrate în luna noiembrie 2023 a fost de 19.840 (10.446 persoane de sex masculin şi 9.394 persoane de sex feminin), cu 1.077 decese (568 persoane de sex masculin şi 509 persoane de sex feminin) mai puţine decât în luna octombrie 2023. Numărul deceselor copiilor cu vârsta de sub 1 an înregistrat în luna noiembrie 2023 a fost de 65 copii, în scădere cu 9 faţă de luna octombrie 2023. Sporul natural s-a menţinut negativ (-7.870) în luna noiembrie 2023, numărul persoanelor decedate fiind de 1,7 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii”, arată datele INS.
Satul Urșici, târâmul secretelor din ținutul dacilor. Cum trăiesc cei 10 oameni rămași în munți
În luna noiembrie 2023, 41,8% (8.299 decese) din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, 25,6% (5074 decese) la persoanele de 70-79 ani şi 18%, reprezentând 3.571 decese, la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (72 decese), 5-19 ani (53 decese) şi 20-29 ani (84 decese).
După cauza principală de deces, în luna noiembrie 2023, la fel ca în luna precedentă, cele mai multe persoane decedate au avut drept cauze: bolile aparatului circulator (10.674 persoane, reprezentând 53,8%), tumorile (3.845 persoane, reprezentând 19,4%) şi bolile aparatului respirator (1.696 persoane, reprezentând 8,5%).
În luna noiembrie 2023, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5.795 căsătorii, cu 3.838 mai puţine decât în luna octombrie 2023. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi prin acordul soţilor (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 1.858 în luna noiembrie 2023, cu 88 mai puţine decât în luna octombrie 2023.
Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna noiembrie 2023 a fost mai mic cu 30 comparativ cu aceeaşi lună din 2022. Numărul persoanelor care au decedat în luna noiembrie 2023 a fost cu 526 mai mic faţă de luna noiembrie 2022, iar numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 19 mai mic în luna noiembrie 2023 decât aceeaşi lună din 2022.
Sporul natural a fost negativ atât în luna noiembrie 2023 (-7.870 persoane), cât şi în luna noiembrie 2022 (-8.366 persoane). După primele trei cauze principale de deces, în luna noiembrie 2023 faţă de luna noiembrie 2022, s-au înregistrat cu 2 mai multe decese având cauză principală tumorile, cu 10 mai puţine decese cauzate de boli ale aparatului respirator şi cu 529 mai puţine decese cauzate de boli ale aparatului circulator.
În luna noiembrie 2023, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 9.900 persoane (5.148 persoane de sex masculin şi 4.752 persoane de sex feminin), iar în mediul rural decesul a 9.940 persoane (5.298 persoane de sex masculin şi 4.642 persoane de sex feminin). Faţă de aceeaşi lună din anul 2022, numărul deceselor înregistrate în mediul urban a scăzut cu 2,6% (-2,2% în cazul persoanelor de sex masculin şi -3,1% în cazul persoanelor de sex feminin), iar în mediul rural cu 2,5% (+0,4% în cazul persoanelor de sex masculin şi -5,7% în cazul persoanelor de sex feminin).
Numărul căsătoriilor a fost, în luna noiembrie 2023, cu 70 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi prin acordul soţilor (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) în luna noiembrie 2023 s-au pronunţat cu 116 divorţuri mai puţine decât în luna noiembrie 2022.