Radu Vâlcan este prezentatorul celui mai incendiar show din showbiz-ul românesc. Antena 1 este în toiul pregătirilor pentru cel de-al 8-lea sezon din „Insula Iubirii”. Soțul Adelei Popescu a dezvăluit că, de această dată, familia nu îi va fi alături în Thailanda, acolo unde se filmează celebra emisiune. În mod normal, Radu Vâlcan era însoțit de cei dragi, însă de această dată acest lucru nu este posibil, dat fiind că fiul său cel mare va începe școala și ar fi imposibil să lipsească atât de multe zile de la ore.
„De data aceasta nu plecăm toți. Acum când filmăm cel mare are școală și nu se poate”, a declarat soțul Adelei Popescu pentru Ego.
Totuși, copiii lui Radu Vâlcan au avut parte de câteva zile de vis în vacanța lor din Thailanda, din luna decembrie. Prezentatorul de la Antena 1 a mai dezvăluit că încearcă să mențină un echilibru între viața profesională și cea personală.
Anul trecut, prezentatorul TV a filmat alături de Adela Popescu, dar și mai mulți dintre prietenii lor, pentru lungmetrajul „Retreat Vama Veche”. Atunci, cei doi au plecat la mare fără cei trei copii ai lor.
„Suntem tare curioși și noi, pentru că nu ține numai de noi. Este o muncă a unei echipe și acum se pun bazele. Este un proiect la care lucrează foarte multă lume așa că așteptăm și noi. Dar cel mai important este că acum eu mă pregătesc intens pentru un nou sezon Insula iubirii”, a explicat Radu Vâlcan despre lansarea pe marile ecrane a filmului în care joacă alături de soția lui, dar și de o parte dintre cei mai buni prieteni ai lor.
Prezentatorul de la Antena 1 speră ca lansarea filmului „Retreat Vama Veche” să nu se suprapună cu plecarea sa în Thailanda. Radu Vâlcan a anunțat că s-a încheia castingul și în curând va începe sezonul 8 al emisiunii „Insula iubirii”.
„Am terminat casting-ul și abia așteptăm să începem sezonul cu numărul 8. Știu deja cum stă treaba. Nimeni nu se uită, dar toată lumea știe despre ce este vorba în emisiune. Știu și pe ce muzică dansează concurenții. E chiar mișto muzica”, a râs prezentatorul TV cu privire la faptul că aproape nimeni nu recunoaște că este fan al emisiunii „Insula Iubirii”, iar audiențe demonstrează în fiecare sezon că lucrurile stau cu totul diferit.
Soțul Adelei Popescu a explicat că nu este un format ușor de gestionat, mai ales că situațiile imprevizibile apar în orice clipă. Radu Vâlcan prezintă „Insula iubirii” de 7 sezoane și este de părere că acest proiect i se potrivește foarte bine. El a dezvăluit ce se întâmplă la filmări și nu se vede pe micul ecran.
„Să știi că da, nu este ușor, pentru că sunt fel și fel de tipologii de oameni. De la sezon la sezon oamenii sunt diferiți, chiar dacă formatul este același, structura emisiunii este aceeași. Comportamentul lor este diferit, caracterul lor este diferit și atunci trebuie să te mulezi cumva pe situația respectivă. Mie îmi place foarte mult, pentru că de fiecare dată învăț câte ceva, mă inspir de la concurenți, îmi place foarte mult. Pare că eu sunt acel tip insensibil, care nu ține cont de ceea ce trăiesc ei. Nu, este greșit, pentru că mă implic foarte tare și sunt prezent cu ei acolo și țin cont de ceea ce își doresc. Încerc și eu, la rândul meu, să îi ajut cum pot. Eu nu sunt un psiholog, nu sunt un specialist, dar învăț de fiecare dată. Tocmai, pentru că eu sunt cumva detașat de situațiile lor, asta îmi conferă cumva această relaxare, să-i privesc altfel, să vorbesc altfel cu ei și să îi ajut cum pot eu mai bine”.