Medicul Davinder Jeet Bains, în vârstă de 46 de ani, a recunoscut că este vinovat de abuzuri sexuale comise chiar în cabinetul său medical asupra a 300 de femei, care erau pacientele lui. Inspirat, probabil, din seria de filme „James Bond, agentul 007”, medicul folosea un model de ceas Tieex 4GB, dotat cu o cameră de filmare. „Producţiile” în care apărea abuzându-şi pacientele erau apoi vândute pe Internet de către medic pentru aproximativ 60 de lire sterline, scrie Daily Mail, citat de Jurnalul Naţional.
Un tribunal britanic a formulat nu mai puţin de 39 de capete de acuzare de delicte sexuale împotriva medicului, inclusiv atac prin penetrare, abuz sexual, voaiorism şi abuz sexual asupra minorelor.
Bains se află acum în custodia poliţiei, în aşteptarea pronunţării sentinţei. El riscă ani mulţi de închisoare. Magistraţii l-au calificat ca fiind „prădător sexual”, acuzându-l că a înşelat în mod „grosolan” buna credinţă a pacienţilor.
Poliţia a început să investigheze cazul medicului în iunie, anul trecut, după ce una dintre pacientele lui, în vârstă de 19 ani, s-a plâns că a fost abuzată şi filmată de Bains. Ceasul-spion cu care medicul îşi filma abuzurile a fost descoperit de poliţişti când l-au arestat şi i-au făcut percheziţie. Ulterior, au descoperit 361 de înregistrări video de cea mai bună calitate vizuală în ceasul lui Bains şi descărcate în computerul său personal de-acasă.
Medicul de familie a abuzat sexual 30 de femei, cu vârste cuprinse între 14 şi 51 de ani, în perioada iulie 2010 – mai 2012, dezvăluie tabloidul britanic. Cu toate acestea, la proces, el nu a arătat că are remuşcări. Din contră, a declarat că acesta este „un caz excepţional”. „Nu am mai trecut prin aşa ceva niciodată. Pot spune, fără nicio îndoială, că este o situaţie de excepţie”, a afirmat medicul.
Bains a obţinut diploma în Medicină Generală în 1993, la Universitatea Mangalore şi a devenit medic de familie în 2007, iar acum a fost suspendat din practicarea meseriei.