„În lume se descoperă anual cam trei-patru specii de păsări. Surpriza este că am găsit 15, lucru care dovedeşte bogăţia biodiversităţii din Amazonia, dar şi necesitatea de a o conserva, a afirmat Silveira, scrie Agerpres.
Unele provin din estul Amazoniei, „din habitate limitate, fiind deja ameninţate de dispariţie din cauza despăduririlor”, spune omul de ştiinţă.
Specii noi şi ciudate de peşti, descoperite la mare adâncime FOTO
Cercetătorii au depistat păsările în natură după felul în care cântă, pe care nu îl mai auziseră niciodată înainte. Zburătoarele vor fi descrise, cu toate amănuntele, în articole ştiinţifice ce vor fi publicate în luna iulie într-un volum special al „Handbook of the birds of the world”, considerat Biblia ornitologilor din lumea întreagă.
Descoperirea este considerată ca fiind cea mai importantă de la publicarea, în 1871, a cărţii „Zur Ornithologie Brasiliens”, în care autorul, austriacul August von Pelzeln (1825-1891) descria 40 de specii depistate în Amazonia braziliană de naturalistul Johann Natterer (1787-1843), şi el tot austriac, încheie agenţia Belga.