Irina Fodor, schimbare radicală de look. Vedeta este foarte activă pe rețelele sociale, unde își ține la curent fanii cu toate activitățile sale zilnice. Ei bine, recent, le-a arătat fanilor că are o nouă coafură, la care s-a lucrat foarte mult.
Dacă fanii au fost obișnuiți să o vadă pe vedetă până acum cu părul drept și coafat cât mai simplu, ei bine, i-a surprins cu o schimbare de look radicală. „Ta-daaam! Nu a durat mult transformarea de la păr drept la păr creț…doar vreo 4 ore și jumătate. Cred că o să și înrămez pozele astea, că altă dată nu mai pup!”, a scris Irina Fodor pe rețelele sociale.
Vezi această postare pe Instagram
Reacțiile fanilor nu au întârziat să apară și au fost de-a dreptul uimiți de transformarea frumoasei prezentatoare, pe care au ținut să o complimenteze într-un număr cât mai mare.
„Woooow, nu cred ca aș avea atâta răbdare” / „Ce frumos îți stă” / „Superbă” / „Ești superbă! Îți stă foarte bine!” / „Ptiu să nu te deochi, era să nu te cunosc, îți șade bine..o seară frumoasă”, au fost doar câteva dintre reacțiile fanilor.
Oricât ar fi de frumos, drumul prin Columbia, Ecuador și Argentina nu a fost lipsit de peripeții și nici de pericole, iar asta a rămas imprimat în nenumăratele ore de filmare care nu au fost difuzate.
„În primul rând, nu vedeți tot show-ul, pentru că se filmează în fiecare zi. Gândiți-vă așa: sunt 9 echipe, în fiecare zi se filmează undeva la 10 ore de brut pentru fiecare echipă, asta înseamnă 90 de ore. Cu ce mai am eu, cu ce mai are Damian, cu jocul înseamnă 100 de ore pe zi.
Din 100 de ore pe zi pe TV vedem 3, așadar mai rămân 97 de ore nevăzute. Dar echipa de la editare face o treabă extraordinară, mi se pare că reușește să concentreze foarte bine cele mai tari momente de acolo și acțiunea.
Ce nu mai vedeți? Nu vedeți faptul că și eu dorm în mașină în drum spre destinațiile unde trebuie să mă întâlnesc cu concurenții. Așa cum îi vedeți pe ei moțăind prin mașini când prind câte un autostop mai lung, fix așa fac și eu, pentru că am același timp ca și ei, cu plus, minus o jumătate de oră.
Nu vedeți faptul că se doarme foarte puțin, asta nu aveți cum să vedeți, se doarme între 4 și 5 ore pe noapte pentru toată lumea, deci este program de armată”, a dezvăluit Irina Fodor.