Angajaţii din sistemul sanitar cer salarii majorate cu 25%. Protest la Ministerul Finanţelor şi Camera Deputaţilor

Protestul sindicaliştilor din Sănătate se reia de joi. Principala revendicare rămâne creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajaţi din sistemul sanitar.
Filip Stan
14 feb. 2024, 12:23
Angajaţii din sistemul sanitar cer salarii majorate cu 25%. Protest la Ministerul Finanţelor şi Camera Deputaţilor

Federaţia Solidaritatea Sanitară din România anunţă organizarea unui protest, joi, la sediul Ministerului Finanţelor şi la Camera Deputaţilor pentru salarii mai mari. Sindicaliştii reclamă că angajaţii din sănătate şi asistenţă socială au ajuns să aibă un câştig salarial mediu sub câştigul salarial mediu pe economie şi solicită, printre altele, creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajaţi din sistemul sanitar cu cel puţin 25% pentru anul 2024.

”Protestul, la care vor participa reprezentanţi ai angajaţilor din toată ţara şi din toate categoriile profesionale, se va desfăşura mâine, joi, 15.02.2024, după următorul program: pichetarea Ministerului Finanţelor în intervalul orar 11.00 – 12.30; pichetarea Camerei Deputaţilor în intervalul orar 12.45 – 14.00. Programul de proteste în stradă va continua în fiecare săptămână, culminând cu mitingul naţional al angajaţilor din sănătate, care va fi desfăşurat în Piaţa Victorie de Ziua naţională a personalului medical (luni, 11 martie)”, anunţă reprezentanţii Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” printr-un comunicat de presă.

Marcel Boloș anunță o premieră în România: PIB-ul pe cap de locuitor va ajunge la 20.000 euro în acest an

Sindicaliştii menţionează că revendicările lor rămân neschimbate, ei cerând ”o creştere reală a veniturilor salariale şi nu doar a veniturilor din salariile de bază, aşa cum arată la acest moment oferta guvernului”.

Astfel, prima revendicare pe lista protestatarilor se referă la creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajaţi din sănătate cu cel puţin 25% pentru anul 2024. Alte revendicări sunt: acordarea integrală a drepturilor salariale prevăzute de legea 153/2017, incluzând raportarea coeficienţilor de ierarhizare la salariul minim pe economie aflat în plată, raportarea sporurilor la salariul aflat în plată, plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază, acordarea indemnizaţiei de hrană prin raportarea la salariul minim pe economie aflat în plată; adoptarea proiectului de lege a salarizării negociat cu Ministerul Sănătăţii în forma stabilită cu partenerii sociali şi aplicarea grilelor de salarizare stabilite prin raportare la salariului minim pe economie aflat în plată; finalizarea negocierii clauzelor, procedurilor şi anexelor conform obligaţiilor convenite în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector Sănătate 2023-2025 şi adoptarea unor măsuri de creştere a calităţii vieţii profesionale a angajaţilor din sănătate şi de creştere a calităţii actului medical, acestea incluzând măsuri precum recunoaşterea îndeplinirii anticipate a stagiului de cotizare, introducerea conciliatorilor specializaţi în conflictele individuale de muncă din sectorul sănătate, echivalarea competenţelor asistentelor medicale absolvente de postliceală.

”Legitimitatea revendicărilor noastre este conformă cu aşteptările angajaţilor şi este confirmată inclusiv de datele publicate de INS (pentru luna decembrie 2023): câştigul salarial mediu pe economie: 5.079 lei; câştigul salarial mediu în Sănătate şi Asistenţă Socială: 4.669 lei”, transmit sindicaliştii, subliniind că ideea conform căreia ”în sănătate salariile sunt mari” este un mit demontat de statisticile oficiale.

Marcel Ciolacu, întâlnire cu primarii după eşecul negocierilor privind comasarea alegerilor: „Românii nu mai pot fi păcăliţi cu vorbe. Este un an electoral şi ei vor judeca pe fapte”

”În această perioadă, în care protestele noastre continuă, angajaţii din sănătate încep să descopere şi adevărata valoare a creşterilor salariale, acum fiind vizibil pe fluturaşi efectul creşterii salariilor de bază cu 5%, acordate începând cu 1 ianuarie 2024. Spre exemplu, pentru angajaţii din secţiile cu condiţiile cele mai grele de muncă, cum ar fi UPU, ATI, Bloc operator, valoarea creşterii veniturilor salariale începând cu 1 ianuarie 2024 este situată între 2% şi 2,5%.  În acelaşi timp, este suficient ca fiecare dintre ei să înmulţească valoarea acestei creşteri cu 3 pentru a estima nivelul majorărilor din acest an. Acest nivel va corespunde unei  creşteri a venitului mediu net lunar de 10%, procentul real pe care angajaţii îl vor încasa lunar, în medie, în anul 2024.

Refuzul Guvernului de a-şi îndeplini obligaţiile legale, prin nerespectarea termenului de 10 zile până la care trebuia să publice pe site-ul propriu Notificarea FSSR privind intenţia de declanşarea a Grevei împotriva politicii sociale şi economice a guvernului şi să ne invite la negocieri arată frica de a negocia doar cu reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară. Acest refuz al guvernului este un indicator al respectului faţă de legalitate”, se mai arată în comunicatul federaţiei sindicale.

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
Capital.ro
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Playtech.ro
Ludovic Orban rămâne pe buletinele de vot. Ce se intâmplă cu votul tău dacă pui ștampila pe acest candidat
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit în șant, după ce s-a izbit într-un stâlp
substantial.ro
Banana lipită de perete, vândută cu 6,2 milioane de dolari: „O provocare pentru arta contemporană”
MediaFlux
DECIZIE OFICIALĂ privind SCHENGEN! Au anunțat ADERAREA ROMÂNIEI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?