Cutremur pe scena politică! Șeful Executivului a adăugat că cel mai bine pentru el și colegii săi ar fi fost să nu intre la guvernare pentru că altfel, în prezent, ori am fi avut alegeri anticipate, ori PSD ar fi avut cu 5 în față la alegeri.
„Cred că, cel puțin eu și colegii mei din PSD, am arătat că prioritatea e România. Cel mai bine pentru mine și colegii mei ar fi fost să nu intrăm la guvernare și să nu facem această Coaliție. În acest moment ori am fi avut alegeri anticipate, fiindcă eram în pragul unei crize sociale, ori PSD ar fi avut cu 5 în față la alegeri, dar am hotărât, într un moment dificil, că este bine să ne implicăm și să nu lăsăm România să se ducă într-o direcție total greșită”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Totodată, prim-ministrul a explicat că dacă PNL iese de la guvernare își depune mandatul pe loc.
„Dacă e o decizie politică a partenerilor de Coaliție să se retragă de la guvernare, președintele Klaus Iohannis va primi mandatul meu de prim-ministru. Eu am intrat în acest proiect după o discuție inclusiv cu președintele României că vom duce această Coaliție și guvernare cel puțin până în 2024. Dacă PNL se supără că nu mai are premier cred că e o abordare greșită”, a mai spus premierul României.
Mai mult, șeful Executivului a ținut să precizeze că din discuţiile pe care le-a avut până în prezent cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, este exclus acest scenariu sumbru pentru scena politică din România.
„Din discuţiile mele cu preşedintele Ciucă, şi sper să nu îl deranjeze pe domnul preşedinte Nicolae Ciucă, este exclus un astfel de scenariu”, a conchis Marcel Ciolacu.