Peste 160.000 de români au rămas fără rețete compensate, internări sau analize! mai mult, aceștia nu mai pot benefica de rețete compensate și nici nu mai pot fi internați.
Medicul Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie din București, a atras atenția că mii de români au dispărut peste noapte din CNAS și a explicat că a fost schimbată denumirea categoriei în care sunt încadrați acești oameni, însă modificarea nu ar fi fost procesată și de sistem.
Președinta Asociației Medicilor de Familie din București a subliniat printr-o postare pe pagina sa de Facebook că în noaptea de 12 spre 13 februarie, când a avut loc întreruperea SIUI – Sistemul Informatic Unic Integrat pentru mentenanță, toți asigurații sociali din sistem, au fost efectiv șterși dintr-un click.
„Peste noapte, toți amărâții cu venitul minim asigurat de primării au dispărut cu drepturile lor legale cu tot din SIUI, s-au dat peste cap și s-au transformat în neasigurați. Gurile rele spun că acum se numesc altfel în lege, dar nu și în scriptele (DE) sincronizate ale statului român, asa că până se refac toate bisericuțele, oamenii aceștia, bolnavi sau nu, vor sta frumușel pe margine să facă economii guvernului.
Fiindcă, nefiind asigurați, adio rețete compensate, trimiteri, internări în oncologie, dializă, paliative sau pe unde or mai fi bieții de ei, plus imputări către fraierii de doctori care i-au consultat, tratat, operat deși nu știau de marea resetare (se aplică de la 31 decembrie… ).
Aici se poate verifica dacă sunteți asigurați (dar sper că ați reținut din episoadele precedente că doar noaptea merge SIUI, ca…. hoții)”, a scris Sandra Alexiu, medic primar MF, intructor-formator, presedinte al Asociației medicilor de familie București – Ilfov.
Ulterior, medicul a explicat cp pentru a remedia această problemă este nevoie de reintroducerea manuală a datelor tuturor românilor care au fost scoși din sistem, iar de acest lucru trebuie să se ocupe primăriile.
Informația potrivit căreia mii de români au fost scoși din listele CNAS a fost confirmată de premierul Marcel Ciolacu care a data asigurări că această situație va fi reglementată în cel mai scurt timp.