România, campioană europeană la capitolul mame minore! Institutul Național de Statistică a publicat joi câteva date referitoare la numărul copiilor născuți în România de către mamele minore și conțin o comparație cu totalul țărilor din Uniunea Europeană.
Statistica realizată de INS îți dă fiori și asta pentru că numai în anul 2021, România avea cel mai mare număr de mame minore din Uniunea Europeană, respectiv 8.024.
Din totalul celor 8.024, 3.446 aveau 17 ani, 2.424 – 16 ani, 1.409 – 15 ani şi 745 – între 10 şi 14 ani.
La nivel general, în Uniunea Europeană numărul mamelor minore era de 27.845, dintre care 14.010 aveau 17 ani, 8.268 – 16 ani, 3.903 – 15 ani şi 1.664 – între 10 şi 14 ani.
Potrivit statisticilor realizate la nivel european, în 2021, Luxemburg a fost statul cu cele mai puţine mame minore, respectiv 14.
La polul opus, alte ţări cu un număr semnificativ de mame minore în 2021 au fost Franţa, cu 3.479, Bulgaria – 2.976 şi Germania – 2.830.
În ciuda cifrelor alarmante,trebuie menționat faptul că numărul mamelor minore a scăzut constant în România din 2017 până în 2021. Astfel, în 2017 în țara noastră erau 9.425 de mame sub 18 ani, în 2018 – 8.621, în 2019 – 8.457 şi în 2020 – 8.276.
Mai mult, dacă în 2017, 761 de fete cu vârste între 10 şi 14 ani deveneau mame, în 2021 numărul acestora s-a redus la 745.
„Avem paciente care nasc şi la vârsta de 12 ani şi la 16 şi la 17, dar într-adevăr foarte multe mame cu vârstă foarte fragedă, provin din familii defavorizate, fie merg la şcoală, fie abandonează şcoala în timpul sarcinii sau după naştere. De cele mai multe ori, ele nu ştiu că sunt însărcinate, nu discută cu părinţii, ajung cu sarcini la termen sau în travaliu, poate cu o sarcină prematură”, a declarat medicul Cătălina Mărgineanu la Medika TV.
Cătălina Mărgineanu a explicat că s-a întâmplat, în repetate rânduri, să aibă paciente care au suferit complicații, din cauza faptului că de cele mai multe ori, aceste fete fie nu ştiu că sunt însărcinate, fie ascund sarcina.
„Noi încercăm să manageriem naşterea în aşa fel încât să fie benefică, atât pentru mame, cât şi pentru făt. Sunt mame care nu îşi fac investigaţii în sarcină pentru că ele nu ştiu că sunt însărcinate sau ascund sarcina de părinţi. Sigur, pot veni cu infecţii sau cu complicaţii ale sarcinii sau cu membrane rupte pe fondul unor infecţii şi atunci ajung să nască prematur”, a mai spus medicul.
Mai mult de atât, medicul a vorbit și despre un caz care a marcat-o. Este vorba despre o minoră de 15 ani, care a venit la consult și care mai avea, deja, doi copii acasă.
„Un caz care mi s-a întipărit în minte a fost când făceam o gardă la Buzău şi şi am fost solicitată să văd o gravidă, trimestrul II, de 15 ani. Sigur că a fost cumva şocant, la 15 ani abia împliniţi şi avea doi copii acasă”, a adăugat Mărgineanu.