Incredibila poveste a ROMÂNULUI care călătoreşte în jurul lumii pe BICICLETĂ: Nu îmi este frică FOTO

La 57 de ani, Virgil Gălăţeanu poate fi considerat unul dintre cei mai interesanţi români care au trăit vreodată. După ce soţia a divorţat de el în 2002, bărbatul s-a decis să îşi ia lumea în cap pe bicicletă. Astfel, el a ajuns să viziteze peste 116 tări, sperând ca până în 2019 să facă înconjurul lumii pe două roţi. Poveştile acestuia sunt incredibile, în prezent aflându-se în Oman, unde jurnaliştii locali au vorbit cu el.
Claudiu Popa
27 mai 2013, 10:16
Incredibila poveste a ROMÂNULUI care călătoreşte în jurul lumii pe BICICLETĂ: Nu îmi este frică FOTO

Fost poştaş, bărbatul din Roman a lăsat în urmă patru copii pentru a vedea lumea pe bicicletă. Astfel, după un divorţ dureros, el a decis că trebuie să călătorească, potrivit Times of Oman.

Fără hartă şi fără un buget prestabilit, Virgil a ajuns să vadă peste 116 ţări în 10 ani de pedalat, fiind la jumătatea obiectivului pe care l-a propus, acela de a vizita 200 de ţări până în 2019. Povestea este şi mai interesantă, mai ales că el cunoaşte doar limba română.

 Citeşte şi Înconjurul lumii cu maşina electrică: Un spaniol stabilit în România vrea un nou record VIDEO

Nu ştiu altă limbă în afară de română, dar am reuşit să călătoresc în toate aceste locuri fără niciun ajutor. Imediat după divorţ, am devenit un siguratic. Am decis să fac ceva diferit şi am simţit că printr-o călătorie în jurul lumii aş putea să îmi promovez ţara mea. Aşa am început„, le-a povestit fostul poştaş jurnaliştilor din Orient.

Prima călătorie care a făcut-o în Belgia, după ce a primit ajutor din partea mai multor biserici din România. Cu toate acestea, când a ajuns acolo, rămăsese fără bani. Acest lucru nu l-a demotivat, continuând să călătorească cu un buget restrâns. Astfel a văzut toată Europa, o parte din Asia şi întregul continent african, aflându-se în prezent în Muscat, capitala Omanului, cu toate că este dezamăgit de faptul că nu a reuşit să intre în Arabia Saudită deoarece nu a primit viză.

Citeşte şi Un biolog zboară în jurul lumii într-un avion eco, Pipistrel, de numai 290 kilograme VIDEO

În multe ţări am vizitat oameni care mi-au dat mâncare şi adăpost. Mai mult pe asta mă bazez. De multe ori am fost nevoit să dorm pe stradă. Limba a fost mereu o problemă pentru mine, dar uneori interacţionez cu engleza mea stricată. Cu toate acestea, îmi este greu să comunic, motiv pentru care uneori am probleme„, a spus el. 

Virgil povesteşte că în Africa a avut mai multe probleme, după ce în Sierra Leone a fost jefuit de 300 de dolari, în Zimbabwe l-au atacat chiar poliţiştii, iar în Kenya şi-a pierdut ochiul drept. Mai mult, în Congo a rezistat pentru cinci zile fără apă şi fără mâncare.

Visul bărbatului este acela de a vizita toate capitalele lumii, declarând că nu se va întoarce acasă decât după ce va vizita Asia şi America.

Nu îmi este frică de nimic. În Zambia, m-am trezit ziua următoare în spital. Nu ştiam ce s-a întâmplat şi cum am ajuns acolo. Am trecut prin lucruri mai rele decât asta. Mi-ar lua zile întregi să povestesc toate experienţele mele. Mereu am gândit pozitiv şi mereu am crezut că există o metodă. Este o experienţă unică să călătoreşti în jurul lumii pe bicicletă. Vreau să împart experienţa mea cu alţi oameni„, a spus bărbatul care se îndreaptă spre Pakistan şi Afganistan.

După ce va ajunge în Cartea Recordurilor, imediat ce va vizita cele 200 de capitale ale lumii, Virgil plănuieşte să scrie o carte cu experienţele prin care a trecut.

Citeşte şi Fascinanta poveste a bătrânului care pare un CERŞETOR, dar este un ÎNGER printre oameni FOTO

DailyBusiness
Ai planuri pentru luna octombrie? Meteorologii anunță cum va fi vremea în fiecare zi, toată luna
Spynews
Ce relație are acum Cătălin Botezatu cu copiii lui. Designerul și-a ținut familia privată: ”Asta e cel mai important”
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Țara unde merg din ce în ce mai mulți turiști. Are munți spectaculoși și lacuri impresionante, prețuri mici, dar e considerată cea mai periculoasă din lume
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru români. Crește de aproape 3 ori: „S-a mărit și se va mări din ce în ce mai mult”
Playtech.ro
Doamne cum arăta Anamaria Prodan înainte să-și micșoreze sânii!!! Imaginile secrete au SCĂPAT pe net
DailyBusiness
Hotărâre drastică pentru toți românii care stau la casă!
Adevarul
„Am mâncat sandvișuri uriașe cu creveți la aceeași masă cu KGB-ul” . Jens Stoltenberg a dezvăluit cum a încercat să recruteze un agent sovietic
wowbiz.ro
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Spynews
Ziua Educației 2024. Cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru învățători și profesori
Spynews
Claudia Pătrășcanu i-a făcut o urare lui Gabi Bădălău de ziua lui de naștere: ”Nu aștept să mi se răspundă niciodată”. În ce relații este cu fostul soț
Evz.ro
Paste cu sos de post și măsline uscate. O idee de cină sățioasă
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
kanald.ro
Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?
Cancan.ro
Mario Fresh, primele declarații după despărțirea de Alexia Eram: 'A fost o decizie dificilă pentru amândoi!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adio, maestre! A murit actorul cu voce ca de înger: O zi pe care nu doream să o trăiesc
StirileBZI
Cei care cumpără de pe Temu sau Shein vor plăti taxe mai mari! Comanda trebiie să fie mai mare de 750 de lei!
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
stirilekanald.ro
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
substantial.ro
Noi trageri Loto cu premii semnificative în joc
MediaFlux
Se MODIFICĂ aceste PENSII! Casa de Pensii a EXPLICAT EXACT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Insula Cailor” de la Galați, „sălașul piraților” de la Dunăre, de zeci de ani ostrov al cailor sălbatici