Primarul Chişinăului Ion Ceban, alianţă cu pro-rusul Igor Dodon

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, care se vrea cunoscut pentru așa-zisa orientarea pro-europeană, a stabilit o alianță cu fostul lider al partidului său, socialistul pro-rus Igor Dodon.
Filip Stan
26 feb. 2024, 12:07
Primarul Chişinăului Ion Ceban, alianţă cu pro-rusul Igor Dodon

Primarul de Chişinău, Ion Ceban, care se declară pro-european, a făcut o înţelegere cu fostul său şef de partid şi prieten, socialisul pro-rus Igor Dodon. Astfel, Mişcarea Alternativa Naţională (MAN) a lui Ceban care la alegerile din toamna trecută a obţinut 20 de mandate în Consiliul Municipal Chişinău (CMC), a reuşit să bage în opoziţie  Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), care a obţinut acelaşi număr de mandate de consilier municipal, datorită susţinerii celor 6 consilieri socialişti.

Deşi reprezentanţii MAN, inclusiv şi Ion Ceban, infirmă orice alianţă cu socialiştii lui Dodon, ceea ce a urmat în timpul şi după prima şedinţă a CMC, arată că inţelegerea a avut loc. Prima şedinţă a CMC în noua componenţă a avut loc peste trei luni de la alegerile locale şi la două luni de la şedinţa de constituire.

Surse ale EVZ din Primăria Chişinău susţin că a fost tergiversată intenţionat de către Ion Ceban convocarea primei şedinţe CMC. Până atunci reuşind să ajungă la  înţelegere cu Igor Dodon. Iar faptul că negocierile cu Ion Ceban, care este preşedintele MAN, au fost purtate anume de Igor Dodon, a fost confirmat de către consilierul socialist Alexandr Odinţov. Acesta a declarat în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune de la Chişinău că decizia finală va fi luată de Igor Nicolaevici (Dodon).

Sursele citate anterior susţin că ex-preşedintele Igor Dodon a profitat din plin de situaţia în care a ajuns Ion Ceban după alegerile din 5 noiembrie, chiar dacă a câştigat al doilea mandat de primar. Liderul PSRM a ridicat la maximum importanţa celor 6 mandate pe care le au socialiştii în CMC şi a cerut de la Ceban funcţii.

Surse chiar din interiorul PSRM susţin că Dodon i-a cerut lui Ceban pentru a-i asigura majoritatea în CMC o funcţie de vice-primar (unii spun că chiar două), două funcţii de pretor, şi trei funcţii de şefi de direcţie. Printre subdiviziunile pe care vrea să le controleze Dodon sunt Direcţia generală mobilitate urbană, care este responsabilă de transportul public şi drumurile din Chişinău. La fel, se vorbeşte şi despre Direcţia Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, prima întâlnire la nivel înalt după ce s-a anunţat candidatura la şefia NATO

Precizăm că aceste subdiviziuni sunt cele mai „bănoase” din cadrul Primăriei Chişinău.

Ion Ceban s-ar fi indignat iniţial că poftele fostului preşedinte sunt prea mari. Dar în cele din urmă, a cedat. Mai ales după ce s-au aprofundat neînţelegerile cu partidul aflat la guvernare. La 16 ianuarie 2024, secretarul executiv al Gărzii Tinere a Partidului Socialiștilor, Victor Poleacov, a fost numit de Ceban pretor al sectorului Râșcani din municipiul Chișinău. Poleacov este participant activ la evenimente publice și proteste. În data de 9 mai a anului trecut, de exemplu, acesta a fluturat drapelele negru-oranj interzise în Republica Moldova, la Complexul Eternitate din capitală.

Decizia a fost luată chiar dacă fostul pretor, Vlad Melnic, demis în septembrie 2023, a câștigat în instanța de fond procesul împotriva primăriei. Municipalitatea declară că decizia este una perfect legală și că a contestat hotărârea pronunțată în cazul Melnic.

Poleacov a comentat că „pretura nu este un loc de confruntare politică. Nu am fost aleși de popor pentru discursurile aprinse de pe tribună, teze înalte și retorică ostilă. Principalul meu dușman sunt gropile de pe drumuri, lipsa iluminatului stradal, scurgerile acoperișurilor, sărăcia populației, etc.” Acum socialiştii sunt pe punctul de a-i impune edilului candidatul pentru funcţia de pretor al sectorului Buiucani din Chişinău.

Decizii convenabile lui Ceban de la prima şedinţă a CMC

La prima şedinţă a CMC, din 2 februarie 2022, au fost formate fracţiunile din Consiliu. După care au fost constituite comisiile de specialitate din diferite domenii.

Trei comisii numără câte 11 membri, iar 2 comisii, câte 9 membrii. Cele două comisii care numără câte 9 membri includ 4 consilieri din partea PAS, 4 consilieri din partea MAN şi un consilier socialist. Una din aceste comisii va controla sectoarele energetică, gospodărie comunală, transporturi, drumuri, servicii tehnice şi comunicaţii. Este vorba de sectoarele unde se fac investiţii.

Pe lângă subiectele de pe ordine de zi, consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate au propus includerea mai multor subiecte. Printre care audierea viceprimarilor sau a șefilor de direcții.

Datorită voturilor socialiştilor, propunerile nu au acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi incluse pe ordinea de zi.

La ședința din 2 februarie a Consiliului Municipal Chișinău, prima după alegerile locale, au fost constituite componențele comisiilor de specialitate. Împărțeala, însă, pare să încline balanța într-o singură parte. Cel puțin asta constată consilierul Platformei DA, Victor Chironda. „În toate cinci comisii, alianța MAN-PSRM are majoritate simplă”, susține acesta.

„S-a tocmit oficial nunta MAN-PSRM. Acum nu îi împiedică nimic să pornească risipa bugetelor și adoptarea PUZ-urilor pe bandă rulantă sub deviza „Orașul trebuie să se dezvolte”. Urmează vremuri grele pentru Chișinău”, a declarat după şedinţă Victor Chironda, singurul consilier din partea Platformei DA.

Peste 6 zile are loc o nouă şedinţă a CMC, ales în noiembrie. Cu ajutorul socialiştilor şi celor doi consilieri comunişti, Ion Ceban îşi formează după bunul plac mai multe comisii importante pentru activitatea Primăriei Chişinău. Este vorba de comisiile pentru administrara fondului de rezervă al municipalităţii, organizarea licitaţiilor pentru amplasarea unităţilr de comerţ stradal, şi organizarea licitaţiilor.

A fost modificată componenţa comisiilor pentru desfăşurarea licitaţiilor funciare şi numirea administratorilor la întreprinderile municipale.

În aceste comisii au ajuns câte doi consilieri din partea PAS. Şi, cel mai probabil, intervenţiile lor vor fi ignorate de către consilierii MAN şi PSRM, dar şi de armata de funcţionari numiţi în funcţie de primarul Ceban. Pentru care îi sunt recunoscători şi fideli.

Consilierii PAS, despre opoziţia în care i-a băgat Ceban

Consilierii PAS au încercat, după 7 decembrie, de mai multe ori să se întrunească în şedinţă. Dar de fiecare dată şedinţele CMC iniţiate de consilierii PAS nu au avut loc pe motiv de lipsă de cvorum. Consilierii MAN, socialiştii şi comuniştii au ignorat iniţitivele PAS. Totodată, consilierii PAS i-au cerut lui Ceban un raport despre cheltuilile municipalităţii pentru anul trecut.

„Primăria Chișinău începe anul 2024 cu un sold de minus jumătate de miliard de lei, drept rezultat a împrumuturilor de peste 1,5 miliarde de lei de la bănci comerciale în primul mandat de primar. Deși Fracțiunea PAS a arătat deschidere pentru dialog și soluționarea problemelor locuitorilor, lipsa de cooperare din partea lui Ceban ne obligă să apelăm la organele de drept pentru a raporta aceste acțiuni ilegale”, a declarat consiliera PAS Zinaida Popa.

Plângere penală

Edilul de Chişinău a transmis că nu comentează „declaraţiile politice”, iar aleşii din PAS au depus  plângere la Procuratură. Zinaida Popa îl acuză pe Ceban că a tergiversat intenţionat convocarea şedinţei CMC până a forma o majoritate în CMC.

„A fost formată o alianţă în CMC din PSRM şi MAN. Lor li s-au alăturat cei doi consilieri din partea PCRM şi singurii consilieri din partea partidelor „Renaştere” şi „Renato Usatîi”. Ceban face ce vrea acum, controlând 30 de mandate în Consiliu.

Vedeţi deciziile adoptate de ei la 8 februarie. De exemplu, cea cu numirea administratorilor în întreprinderile municipale. Fondatorul acestor întreprinderi este CMC. Iar în Comisia votată de MAN şi aliaţi au fost incluşi mai mulţi funcţionari din Primărie. Cunoaştem că Ceban a promis funcţii socialiştilor”, a declarat Zinaida Popa pentru EvZ.

Ce spun reprezentanţii MAN şi PSRM

Deşi au început să voteze împreună deciziile CMC, reprezentanţii MAN şi PCRM susţin că nu au format nicio alianţă.

„Sunt nişte insinuări nefondate ale celor din PAS. Noi am declarat din start că suntem gata să conlucrăm cu toţi consilierii din alte fracţiuni pentru binele chişinăuenilor. Nu am format nicio alianţă. Se ştie că în unele raioane consilierii PAS au format alianţe cu PSRM”, a declarat pentru Ev Z Corneliu Pîntea, vicepreşedintele fracţiunii MAN în CMC.

Întrebat despre numirea liderului aripei tinere a PSRM în funcţia de pretor al sectorului Rîşcani, Corneliu Pîntea a declarat că numirea pretorilor ţine de competenţa primarului general.

Preşedintele PSRM, Igor Dodon, la fel, a infirmat formarea unei alianţe cu PSRM. „Nu am format nicio alianţă cu MAN. Consilierii socialişti vor vota orice decizie care va fi în interesul chişinăuenilor”, a declarat fostul şef al statului pentru EvZ.

Pe lângă faptul că Ion Ceban a fost unul din fruntaşii PSRM, Ion Ceban se declara prieten cu Dodon. La alegerile prezidenţiale din toamna anului 2020, Ion Ceban a părăsit de două ori Primăria pentru a-l susţine în campania electorală pe Igor Dodon, numindu-l prieten.

În iulie 2023, după plecarea din PSRM şi lansarea MAN, Ion Ceban a anunţat că îl dă în judecată pe Igor Dodon. Motivul a fost o declaraţie publică a fostului preşedinte. „Practic, toate inițiativele din Chișinău sunt ale socialiștilor, strada Albișoara și pavajul de pe Bănulescu-Bodoni în vale sunt din bani alocați de Guvernul Chicu, la rugămintea președintelui Dodon. Așa a fost și Ceban știe lucrul acesta, dar m-a dat în judecată. Straniu lucrul acesta, așa abordări… M-a dat în judecată că eu am spus că s-au dat 700 de milioane de lei din bugetul de stat pentru municipiul Chișinău, care sunt în legile bugetului de stat. Vă imaginați, fostul consilier al meu, Ion Ceban, m-a dat în judecată și cere dezmințire. L-am invitat, Vanea, vin-o să discutăm, ce-i cu tine, te-ai rupt cu totul de pământ”, a declarat atunci Igor Dodon.

Ceartă de fațadă

Ion Ceban a dat de înțeles că declarațiile făcute de Igor Dodon au fost manipulatorii:„În calitate de fost consilier, întotdeauna îi sugeram să fie corect în expunerile publice, pentru că în condițiile în care unele declarații sunt manipulatorii, se poate atrage la răspundere”.

Instanţa de fond a refuzat să examineze cererea lui Ceban pe motiv că nu a fost respectată procedura prealabilă. Iar Curtea de Apel Chişinău, la 21 noiembrie 2023, a impus instanţa de fond să examineze plângerea lui Ceban.

Sursa citată a verificat agenda Judecătoriei Chişinău şi nu a găsit niciun proces pornit de Ion Ceban împotriva lui Igor Dodon.

Citeşte şi: Nicușor Dan recunoaște că a exagerat cu promisiunile electorale: „Am avut ghinion. Oamenii vor o viteză mai mare. Nu e viteza pe care mi-o doresc eu, dar e de 2 – 3 ori mai rapid față de ce am găsit”

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care devin bogate până la finalul lunii iulie. Au parte de măriri de salariu și câștiguri neașteptate
Capital.ro
Interzis la volan! Legea care se aplică în toată România. Vei fi reținut pentru 24 de ore
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
A nins ca în luna decembrie în unele stațiuni
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
O mare companie din România concediază. Sunt probleme uriașe
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Noi TESTE pentru șoferii din România. Ce analize sunt obligați să facă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Un bărbat atacat de urs în Sântioana, județul Bistrița-Năsăud
MediaFlux
Cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!