Apar noi dovezi ale habarnismului lui Cristian Ghinea, cel care a redactat PNRR pentru România şi care are acum tupeul să afirme că „PNRR va fi o bombă bugetară în 2024 sau 2025”.
Nu este vina universităților sau a cercetătorilor că au aplicat pentru aceste finanțări, este vina celor care au alcătuit PNRR-ul că au permis ca banii împrumutați să fie cheltuiți astfel, scrie Cațavencii.
1,5 milioane de euro pentru „practici teoretice în fața policrizei“
Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu a obținut finanțări din componenta de împrumuturi a PNRR pentru proiectele de cercetare: „Rețele de (dis)asemănări: circulația literaturilor romanice occidentale în Europa de Est (NETSIM)“ – proiect în valoare de 1.48 milioane de euro; „Măsurarea Tragediei: difuzia geografică, morfologia comparativă și analiza computațională a formei tragice europene“ – 1,2 milioane de euro; „Teoretizarea (sub)periferiilor: strategii de sincronizare în critica literară și culturală sud-est europeană“ – 1,2 milioane de euro; „Acoperirea și receptarea conflictului ruso-ucrainean în mass-media poloneză, română și engleză: un studiu comparativ al discursului critic cu recomandări pentru formarea în jurnalism“ – 1,2 milioane de euro.
Iar Universitatea „Babeș-Bolyai“ a obținut 1.489.405 de euro pentru cercetarea „Filosofia în Europa socialistă târzie: practici teoretice în fața policrizei“. Și astfel de proiecte mai sunt, finanțate din cele 183 de milioane de euro împrumutați de către România prin PNRR pentru cercetare.
Penibilul USR: azi, episodul cu Ghinea și mașinuțele de jucărie
Filologia, filosofia, științele umaniste, în general, nu trebuie neglijate, iar cercetările în domeniu sunt, desigur utile. Dar a împrumuta zeci de milioane de euro pentru a studia ce s-a întâmplat cu filosofia în Europa de Est în perioada socialistă sau pentru a studia ce a scris presa despre războiul din Ucraina, ei bine, asta este o aberație criminală, în condițiile în care domenii vitale pentru cetățeni rămân subfinanțate sau chiar nefinanțate.
Plângerea depusă de Cristian Ghinea, respinsă de DNA. E obligat să plătească 500 de lei