Salariul unui cadru didactic debutant să fie 23% din indemnizația președintelui României, este una dintre propunerile Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, potrivit unei informări.
Potrivit FSLI, reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ au avut o întâlnire, la începutul lunii februarie, cu conducerea Ministerului Muncii și a reprezentanților Băncii Mondiale, în cadrul căreia s-au discutat probleme legate de noua lege a salarizării.”
Potrivit unei informări FSLI, reprezentanții federației au susținut, printre altele, două principii importante care trebuie să stea la baza grilei de salarizare pentru învățământ:
Conform Administrației Prezidențiale, la data de 30 septembrie 2023, indemnizația brută a președintelui Klaus Iohannis era de 24.960 de lei. Dacă un profesor debutant ar primi 23% din indemnizația președintelui, ar însemna aproximativ 5.740 de lei. Salariul profesorului debutant este salariu de referință pentru grila din Învățământ, el stând la baza tuturor salariilor din sistem. În funcție de acesta și de valoarea coefincenților fiecărei funcții, grad didactic și vechime se stabilesc salariile tuturor angajaților.
Salariul net, în mână, este doar 58% din salariul brut. Din salariile de bază, brute, scrise în grila de salarizare din Educație, circa 42% sunt impozite și contribuții la stat. Din ianuarie 2024, salariul de bază al unui profesor debutant este de 6.080 de lei brut, creșterea fiind plătită în luna februarie. În iunie, creșterea va ajunge la 6.446 lei brut. Aceste majorări au fost obținute ca urmare a grevei generale a profesorilor și nu prin decizie voluntară a Guvernului.
O altă propunere a sindicatului este ca un profesor cu grad didactic I și o vechime de 25 de ani în învățământ să aibă un salariu la fel ca cel al unui medic specialist. Legea salarizării nr. 153/2017 prevede că salariul de bază al unui medic specialist este de 9.702 lei.
Pe 27 februarie 2024, Federația „Solidaritatea Sanitară” anunța că „pentru marea majoritate a angajaților nivelul creșterii veniturilor salariale este semnificativ sub nivelul inflației.” Conform sursei citate, o intervenție constă în „creșterea reală a veniturilor salariale necesită o creștere a anvelopei salariale peste nivelul inflației. Asta înseamnă creșterea în continuare de la 17,5% (corespondentul acestui proiect de grilă) la peste 28% (nivelul inflației estimat pentru iunie 2024)”.
Pe 1 iunie 2023, președintele Klaus Iohannis i-a criticat dur pe profesorii care erau în grevă pentru ca majorările salariale promise și negociate de Ligia Deca să se aplice: „Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? Este o generație întreagă care dă BAC și trebuie să meargă la facultăți. E o generație întreaga care da Evaluare Nationala. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum in ce temei mai continuă greva?”.