Cazul „Un show păcătos”, analizat de CNA

CNA a analizat, marţi, emisiunea "Un show păcătos", în care invitaţii Mariana Moculescu şi Corneliu Vadim Tudor au folosit un limbaj injurios. Niciuna dintre propunerile făcute în acest caz, între care şi întreruperea emisiei de 10 minute, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată.
Alina Costache
28 mai 2013, 11:59
Cazul

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, două ediţii ale emisiunii „Un show păcătos„, difuzate pe 9 ianuarie şi 9 mai, în urma cărora Consiliul a primit mai multe reclamaţii.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului, în ediţia din 9 ianuarie, Mariana Moculescu şi Cristi Marin şi-au adresat cuvinte vulgare. De asemenea, Cristi Marin a ieşit dintr-un sicriu în timpul emisiunii.

Pe de altă parte, în emisiunea din 9 mai a fost prezent Corneliu Vadim Tudor, care a folosit un limbaj vulgar şi a înjurat-o pe Anca Cârcu, care l-a acuzat pe acesta că ar fi vrut să o violeze. De asemenea, în emisiune, Corneliu Vadim Tudor adus acuzaţii unor politicieni şi instituţii, fără să prezinte probe.

VEZI: Scandal MONSTRU între Vadim Tudor şi peremista, Ancuţa Cârcu. Vezi ce jigniri şi-au adresat VIDEO

Prezent la şedinţa de marţi a CNA, Dan Capatos, realizatorul emisiunii „Un show păcătos”, a spus că scandalul Mariana Moculescu – Cristi Marin era o continuare a unui subiect difuzat în ediţiile precedente ale emisiuni. Dan Capatos a spus că a existat un interes pentru acest subiect. „L-am abordat în continuare, în ideea că Mariana Moculescu avea un contract semnat cu noi prin care-şi dădea acordul de a participa la astfel de subiect sau scenarii. În acel contract îşi exprimase acordul de a participa (…) ea a spus foarte clar la începutul emisiunii că ştia că acest Cristi Marin va veni la ea acasă în coşciug”, a spus Dan Capatos. El a precizat, totuşi, că realizatorii emisiunii nu au regizat acest scandal, fiind posibil să existe o înţelegere între Mariana Moculescu şi Cristi Marin.

Capatos a mai spus că, din peste un milion de telespectatori care s-au uitat la respectiva emisiune, doar patru au făcut sesizări la CNA. El a spus că a citit aceste sesizări, precizând că aceştia sunt „nişte analfabeţi”, iar una dintre persoane este o femeie de moravuri uşoare, care a recunoscut că practică tehnici sado-maso. „Constat că şi dumneavoastră lucraţi cu acelaşi gen de material ca şi noi, dumneavoastră răspundeţi la solicitările lor. Lucrăm cam cu acelaşi tip de oameni”, le-a spus Capatos membrilor CNA.

În cazul emisiunii cu Corneliu Vadim Tudor, Dan Capatos a spus că subiectul a fost abordat în emisiune pentru că este unul de interes public. „Un europarlamentar este acuzat că a violat o membră de partid. Mă gândesc că lumea trebuie să vadă dacă îl mai votează (…) Un scandal de acest gen nu cred că poate fi ocolit (…) Sunt convins că genul acesta de dialoguri schimbă percepţia unui alegător. Eu consider că această emisiune a fost de interes public”, a spus Capatos, potrivit Mediafax.

În schimb, Valentin Jucan, membru al CNA, l-a întrebat pe Capatos de ce subiectul acesta nu a fost dat şi în emisiunile de ştiri.

„Poate cei de la ştiri nu sesizează ştirea (…) Este vina nostră că şefii redacţiilor de ştiri au considerat că acesta nu este un subiect?”, a întrebat Capatos.

Pe de altă parte, Cristina Trepcea a spus că ea respinge sugestia lui Cristian Ionescu. „CNA nu oferă astfel de recomandări şi nici nu interzice niciun subiect, însă legea în baza căreia şi noi şi dumneavoastră acţionăm are nişte îngrădiri cu privire la modalităţile de abordare a subiectelor”, a spus Trepcea.

Întrebată de Capatos care este părerea sa personală referitoare la abordarea subiectului cu Corneliu Vadim Tudor, Trepcea a spus: „Părerea mea personală este că abordarea acestei teme este făcută cu mijloace vulgare şi licenţioase (…) Când lucrurile degenerează, probabil că opreşti emisiunea”.

„Ceea ce s-a întâmplat, a intervenit publicitate”, a spus Capatos. El a precizat că Vadim Tudor a venit în platoul emisiunii de mai multe ori, însă doar în acest caz a folosit un limbaj nepotrivit.

Christian Mititelu, un alt membru al CNA, i-a întrebat pe reprezentanţii postului Antena 1 de ce sunt mereu invitate astfel de persoane în emisiune. „Dumneavoastră puteţi anticipa că ori de câte ori vine dânsul sau doamna Moculescu se termină cu un scandal”, a spus Mititelu. El a mai precizat că acest conflict dintre Vadim Tudor şi femeia respectivă nu este o ştire. „Poţi să scormoneşti în gunoi şi să construieşti o astfel de ştire (…) Nu era cazul să faceţi această emisiune în care ei îşi aruncă cu lături”, a mai spus Mititelu.

„Nu avem niciun contract cu dumnealui (…) Nu e un secret că vrem să diversificăm paleta de invitaţi şi iar nu e un secret că unii oameni nu au posibilitatea să vină”, a spus Cristian Ionescu.

Totodată, Capatos a spus că emisiunea lui nu este una de ştiri. „Noi nu facem emisiuni de ştiri, este o emisiune de divertisment, încadrată «15»”, a spus Capatos.

„Fiind o emisiune în direct, din momentul în care am cerut publicitate până a intrat publicitatea au durat 30 de secunde, în care domnul Vadim a putut să înjure (…) Pe domnul Vadim, din 10 invitaţii în 9, am reuşit să îl controlez”, a spus Capatos.

De asemenea, Ionescu a spus că regizorul de platou a fost sancţionat în acest caz.

„E o abureală ce faceţi, ştiţi pe cine invitaţi, ştiţi ce o să iasă”, a spus, în schimb, Valentin Jucan. „Demnitatea umană nu se rezumă la ce fac cei de pe ecran, la invitatul din platou, ci la cei care se află în faţa ecranului (…) Nu mă interesează demnitatea umană a unei persoane ca Moculeasca, ci a celui care se uită la un astfel de personaj. Chiar trebuie să facem şiruri de emisiuni cu Vadim Tudor (…) Toată lumea ştie cine e Vadim Tudor”, a spus Jucan, precizând că în emisiune nu s-a făcut referire că este europarlamentar.

În schimb, Capatos i-a răspuns: „Spuneţi că v-am aburit, eu am venit aici cu respect. Eu nu v-am aburit”.

Pe de altă parte, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a făcut referire la modul în care radiodifuzorii internaţionali au abordat un caz similar, respectiv scandalul sexual în care a fost implicat fostul preşedinte al Fondului Monetar Internaţional Dominique Strauss-Kahn.

Ea a mai spus că publicul român nu are în spate zeci de ani de gândire critică, pentru a putea să nu fie afectat de astfel de abordări, precum cea din emisiunea „Un show păcătos” în care a fost invitat Vadim Tudor.

După ieşirea din sala de şedinţe a CNA a reprezentanţilor Intact, Narcisa Iorga, membru al CNA, a spus: „Nu este prima oară când ne confruntăm cu acest gen de limbaj la emisiunea domnului Capatos”. Ea a precizat că Antena 1 a încălcat în mod flagrant articolul 40, alineatul 3 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia „Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”. Ea a făcut referire şi la istoricul televiziunii Antena 1, care, în ultimul an, a mai fost sancţionată de CNA cu o întrerupere de 10 minute a emisiei sale obişnuite, cu cinci amenzi, cu valori cuprinse între 10.000 de lei şi 50.000 de lei, şi trei somaţii publice.

Un alt membru al CNA, Monica Gubernat, a propus aplicarea unei amenzi de 100.000 de lei în acest caz, în timp ce membrul CNA Valentin Jucan a propus aplicarea unei sancţiuni de întrerupere a emisiei obişnuite a televiziunii Antena 1 timp de 10 minute şi citirea în acest interval a textului deciziei de sancţionare a CNA.

La rândul său, membrul CNA Radu Călin Cristea a propus o amendă de 50.000 de lei.

Întrucât, în urma a două tururi de vot, niciuna dintre cele trei propuneri nu a îndeplinit numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată (minimum şase), Monica Gubernat şi-a retras propunerea, în timp ce Radu Călin Cristea şi-a retras propunerea de 50.000 de lei şi a făcut o altă propunere, în cuantum de 70.000 de lei.

Ulterior, membrii CNA au votat doar două propuneri – cea de întrerupere a emisiei postului Antena 1 pentru 10 minute şi cea de amendă de 70.000 de lei -, însă niciuna dintre acestea nu a îndeplinit numărul minim necesar de şase voturi pentru a putea fi aplicată. Astfel, votul va fi reluat în următoarea şedinţă a CNA.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Capital.ro
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
Cine sunt candidații partidului POT, care îl susține pe Călin Georgescu, și ce șanse au să ajungă în Parlament
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Călin Georgescu, umilit și dat afară: Să nu-l mai văd cât oi trăi
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Călin Georgescu, întâlnire cu jurnaliștii în fața casei. Ce spune candidatul independent despre Elena Lasconi: „Așa îi va scoate și la război”
Cancan.ro
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat România. Planul șoc: Declaraţie de război, dată ţării întregi
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
Ilie Bolojan: Reducerea numărului de parlamentari, condiție esențială pentru a rămâne la conducerea PNL
MediaFlux
DOLIU în ROMÂNIA! A MURIT FOSTUL PREȘEDINTE...
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului