47 de ani de la teribilul cutremur din 1977. Bucureștiul s-a prăbușit peste mari artiști și vedete naționale: „Toma Caragiu a murit pentru că a ieșit din apartament”

România a fost zguduită crunt în urmă cu 47 de ani, când un cutremur neașteptat a distrus Bucureștiul, dar și viețile a mii de oameni. Nu doar că mulți se întrebau dacă vor ma trăi în următoarele minute, dar după ce teroarea s-a încheiat, drama a continuat atunci când și-au descoperit rudele și prietenii sub dărămături.

Citește și: Gheorghe Mărmureanu spune când să ne așteptăm la un cutremur major. Arafat vorbeşte de un cutremur cu magnitudine 8! Un sfert dintre bucureşteni ar fi afectaţi de un seism catastrofal

47 de ani de la teribilul cutremur din 1977

România a pierdut atunci multe personalități de cultură: actorii Toma Caragiu şi Eliza Petrăchescu, regizorul Alexandru Bocăneţ, cântăreţele Doina Badea şi Filofteia Lăcătuşu, mezzosoprana Mihaela Mărăcineanu, pianistul Tudor Dumitrescu, scriitorii Anatol Emilian Baconsky, Alexandru Ivasiuc, Mihai Gafiţa, Mihail Petroveanu, Veronica Porumbacu şi mulţi alţii.

Era 4 martie, un început de primăvară mult așteptat și călduros. Seara, la ora 21:22, un vuiet de coșmar a alertat toată Capitala. La scurt timp s-a întrerupr curentul electric, gazele și rețeaua de telefonie.Cutremurul a avut epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de circa 110 km, având o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter. Oamenii, speriaţi, s-au repezit pe scări să iasă din blocuri.Alţii, însă, au rămas în case, paralizaţi de teamă. În circa 56 de secunde, seismul a făcut 1.578 de victime, dintre care 1.424 numai în Bucureşti.

Alte articole

Cutremur cu magnitudine 4, ar putea urma replici vineri seară

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit vestul Cretei

Era al doilea mare seism din secolul al XX-lea produs în România, după cel din 10 noiembrie 1940, care a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter. Imediat după cutremur, în Bucureşti, bulevardele Gheorghe Magheru şi Nicolae Bălcescu, Calea Victoriei, dar şi străzile adiacente dezvăluiau urmările violenței naturii: grămezi de moloz şi fiare contorsionate, clădiri prăbușite și oameni disperați. Clădirea care avea la parter cofetăria „Casata” și un corp al blocului care avea la parter cofetăria „Scala” s-au preschimbat într-un munte de moloz. Blocul „Wilson”, situat la intersecţia dintre Bulevardul Nicolae Bălcescu şi Strada Oneşti, unde la parter era pensiunea „Bulevard”, a rămas, în urma cutremurului, cu faţada prăbuşită.

Lângă Universitate, în faţa Facultăţii de Arhitectură, erau ruinele blocului care avea la parter restaurantul „Dunărea”, iar în spatele statuii lui Mihai Viteazul erau ruinele blocului care avea la subsol barul „Continental” şi cele ale clădirii lipite de acest bloc. În spatele Teatrului Naţional erau trei blocuri lipite, însă cel din mijloc s-a părbușit, celelalte două rămânând intacte. Pe Calea Victoriei se afla blocul care avea la parter celebra cofetărie „Nestor”, renumită pentru cele mai fine bomboane de ciocolată, însă și acest bloc era prăbuşit.

În acea seară Toma Caragiu era acasă, împreună cu regizorul Alexandru Bocăneţ, unde discutau despre premiera fimului „Gloria nu cântă”, care urma să aibă loc curând. În acea zi, Tomiţă, cum îi spuneau prietenii, nu avea nici o treabă de făcut, înafară de câteva drumuri, astfel că a hotărât ca seara să se întoarcă la București pentru a se întâlni cu Bocăneț.  repetiţie la teatru, nici filmare, nici înregistrare, nici spectacol. Aşa că a hotărât să rezolve nişte drumuri pe care le avea de făcut, urmând ca seara să revină în Bucureşti, pentru întâlnirea cu regizorul Bocăneţ.

Actorul ajunge în Bucureşti pe la ora 18:30 şi dă câteva telefoane apoi coboară la barul „Continental” să cumpere apă minerală şi ţigări. La ora 20:30, soseşte Alexandru Bocăneț şi îl anunţă pe Toma că primul film regizat de el – și din păcate și ultimul, „Gloria nu cântă”, unde actorul are rol principal, este gata. Actorul a pus pe masă o sticlă cu whisky pentru a sărbători evenimentul. Peste mai puţin de o oră, Bucureştiul a început să se cutremure violent. În acel moment, regizorul și actorul aveau trei posibilităţi: să rămână în casă, să iasă pe scara de serviciu sau să coboare pe scara principală. Din păcate, ei au ales a treia variantă, are le-a fost și fatală. Blocul din Strada Colonadelor nr. 3 s-a prăbuşit etaj cu etaj. Apartamentul lui Toma Cragiu, aflat la etajul al doilea, a rămas aproape intact, dar artiștii au căzut de la înălţime odată cu casa scărilor. Din acea noapte până pe 10 martie, actori, cascadori și oameni care l-au iubit pe Toma Caragiu au fost prezenţi mereu lângă blocul „Continental”.

Actorul Ion Besoiu, care a venit zilnic la operaţiunile de căutare, scria în paginile sale de jurnal, în 5 martie: „În uşa biroului apare Titus Popovici. «Ce-i cu Toma Caragiu?», întreabă. «Ce să fie? E la ţară», răspunde cineva. «Atunci de ce mă întreabă sora lui de el?», spune Popovici. Încremenim. Cine ştie sigur că a plecat acolo? Sunăm la Periş. «Vă rugăm să controlaţi dacă Toma Caragiu e acolo. Întrebaţi vecinii dacă a fost azi-noapte…», zice Popovici. O linişte nefirească. Un minut, două, nu-mi dau seama. «N-a fost acolo», ni se spune. Îngheţăm. E absurd. E groaznic, e nedrept”, nota Besoiu în jurnal.

Lângă ruinele de pe Strada Colonadelor erau sute de oameni. Se prăbuşiseră două blocuri alăturate, exact unde locuiau actorul Toma Caragiu şi cântăreaţa Doina Badea. Lângă ruine se aflau actorii Ion Besoiu, Jean Constantin, Ion Caramitru și Victor Rebengiuc. Zile la rând au stat acolo, tresărind la orice acţiune a cascadorilor de a extrage dintre ruine un om accidentat sau un trup fără viaţă. „Cascadorii ăştia sunt copiii nebuni ai filmului românesc, cu sufletele cât munţii”, afirma Ion Besoiu. Actorul Ion Caramitru povestea: „Toma stătea la etajul 2, iar blocul se prăbuşise până la nivelul etajului 3. Uşa spre casa scărilor era blocată. Am strigat după el, dar nu am primit niciun răspuns”.

Abia pe 10 martie cascadorii au dat semne că au găsit ceva. Câţiva soldaţi au urcat lângă cascadori unde au început să arunce bucăţi de beton, scormonind în moloz. În scurt timp, un soldat a coborât, ţinând în mână o ramă de ochelari turtită, cu lentilele sparte. „Ochelarii lui…”, a spus Ion Caramitru, izbucnind în hohote de plâns. Cascadorii au scos dintre fiare şi moloz trupurile îmbrăţişate ale lui TomaCaragiu şi Alexandru Bocăneţ.

„De ce nu i-am pus spectacol în seara aceea? De ce?”, se întreba Ion Besoiu, în timp ce se îneca plângând. „Un actor uriaş, un om uriaş, un suflet uriaş a fost strivit într-o seară nebună de un bloc oarecare. Absurd, incredibil…”, spunea Besoiu. „Doamne, de ce n-au rămas în apartament? Dacă ar fi stat acolo, ar fi scăpat… Au murit pentru că au ieşit pe casa scărilor, care s-a surpat peste ei…”, s-a auzit vocea lui Jean Constantin. Plângea. „Noi l-am găsit pe nea Tomiţă, în a şasea zi de la dezastru. În sufrageria lui, pe masă, o sticlă de whisky şi paharele erau pline, neatinse. Dacă stătea în casă, scăpa fără probleme, dar a ieşit pe casa scării, cu domnul Bocăneţ”, povesteau cascadorii Adrian Ştefănescu şi Paul Fister.

Un lucru interesant este că, într-o oarecare măsură, destinul avea pregătit din timp acest sfârșit tragic pentru actor. Toma Caragiu se temea de zborurile cu avionul, crezând că va muri în urma unei prăbușiri aviatice. Actorul Florian Pittiş povestea, după moartea lui Toma Caragiu, că acesta i-ar fi spus lui Maxim Crişan că nu vrea să meargă cu avionul într-un turneu în SUA de frică: „Eu, cu avionul? Nu, lasă, că-mi aranjez să plec cu vaporul. Mi-a prezis cineva că o să mor într-o prăbuşire”. Pentru filmul muzical „Gloria nu cântă”, actorul Toma Caragiu a primit postmortem Premiul ACIN 1977.

„Când m-am întors în Bucureşti, blocul era dărâmat în întregime. Singurul apartament intact era al nostru. Am recunoscut paharele de pe masă, pe jumătate pline, rămase neatinse. Puşi, cățelul nostru care rămăsese în apartament în momentul cutremurului, a ieșit mai târziu, cu pompierii sosiţi la intervenţiile de salvare. Zile la rând am stat acolo, cu Puși, care se tot ducea la ușa mare a blocului, blocată de moloz. Apoi am înţeles de ce – acolo l-au găsit pe Toma, cu Alexandru Bocăneț, amândoi îmbrățișați în moarte”, a povestit actrița Elena Caragiu, cea care i-a fost soție actorului timp de 14 ani, potrivit fanatik.

Alţi oameni de cultură care au pierit între ruine

– Actriţa Eliza Petrăchescu (născută la 15 iunie 1911) a absolvit Conservatorul de artă dramatică din Iaşi (1932), a jucat pe scena Naţionalului din Iaşi şi pe aceea a Teatrului Naţional din Bucureşti. Din filmografia sa amintim: „Setea”, „Amintiri din copilărie”, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, „Nunta de piatră”, „Felix şi Otilia”, „Ilustrate cu flori de câmp”, „Tănase Scatiu”.

– Mezzosoprana Mihaela Mărăcineanu (născută în 1942) era una dintre artistele apreciate ale scenei lirice româneşti, fiind solistă a Operei Române din Bucureşti, interpretând roluri emblematice în operele „Carmen”, de Georges Bizet, „Trubadurul”, de Giuseppe Verdi, „Italianca în Alger”, de Gioachino Rossini.

– Pianistul Tudor Dumitrescu (născut la 6 decembrie 1957) a scris piese pentru pian, lieduri, o lucrare pentru violoncel solo, un sextet pentru corn francez şi coarde.

– Solista de muzică populară Filofteia Lăcătuşu (născută la 7 iunie 1947) a cântat la Orchestra „Doina Gorjului” din 1969 până la sfârşitul vieţii, evoluând sub bagheta dirijorilor Gelu Barabancea şi Stelian Ghiocel.

– Poetul A.E. Baconsky (născut la 16 iunie 1925) a debutat editorial în 1950 cu volumul „Poezii”. A tradus din lirica universală şi este autorul volumului „Panorama poeziei universale contemporane”, un compendiu al poeziei moderniste europene. În 1969 şi 1972 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

– Scriitorul Alexandru Ivasiuc (născut la 12 iulie 1933) a publicat mai multe romane: „Vestibul” (1967), „Interval”, „Cunoaştere de noapte”, „Apa” (1973), „Iluminări”, „Racul” (1976). Romanul „Apa” a fost folosit ca scenariu pentru filmul „Trei zile şi trei nopţi”, realizat în 1976 în regia lui Dinu Tănase.

– Criticul şi istoricul literar Savin Bratu (născut la 15 mai 1925) a scris volumele „Moştenirea lui Ibrăileanu” (1955); „Cronici” (1957, 1958); „Contemporanul şi vremea lui” – realizat în colaborare cu Zoe Dumitrescu-Buşulenga (1959); „Ibrăileanu – omul” (1959); „Mihail Sadoveanu” (1963, Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române); „Ion Creangă” (1969); „De la Saint-Beuve la noua critică” (1974).

– Criticul şi istoricul literar Mihai Gafiţa (născut la 21 octombrie 1923) a fost primul preşedinte al Uniunii Naţionale a Studenţilor Români. A îngrijit ediţiile din opera lui Duiliu Zamfirescu, Cezar Petrescu, Vasile Alecsandri, Emil Gârleanu etc. Din opera sa amintim: „Scriitori români contemporani”, în colaborare cu T. Bănulescu (1964); „Faţa ascunsă a lumii” (1974); „Flautul lui Marsias” (1977); „Studii de istorie literară” (1979).

– Criticul şi istoricul literar Mihail Petroveanu (născut în 28 octombrie 1923) a scris monografiile „Tudor Arghezi, poetul” (1961) şi „George Bacovia” (apărut în două ediţii, 1969 şi 1972). A tradus „Copiii căpitanului Grant”, de Jules Verne, a îngrijit şi/sau prefaţat apariţii din scriitori români sau străini: I.L. Caragiale, Mateiu I. Caragiale, Nicolae Velea, Platon Pardău, A.E. Baconsky, Demostene Botez, Agatha Grigorescu-Bacovia, Ion Caraion şi traduceri din Alexandr Ceacovschi, Guy de Maupassant etc.

– Scriitoarea Veronica Porumbacu (născută la 24 octombrie 1921) a debutat în 1947. A publicat volume precum „Bilet în circuit” (1965), „Drumuri şi zile” (1969) şi două remarcabile cărţi de memorialistică: „Porţile” (1968) şi „Voce şi val” (1976). A efectuat şi numeroase traduceri din Schiller, Racine, Emily Dickinson, Rafael Alberti, poezie nordică modernă ş.a.

Citește și: La un an de la cutremurele care au zdruncinat Oltenia, oamenii trăiesc încă în containere: „Am plâns şi aseară. Nu mai pot, nu mai pot să mai stau aşa”