Sorana de la A.S.I.A este în doliu. Mama ei s-a stins din viață: „Am înmormântat-o, iar după am mers la repetiții”

Sorana de la A.S.I.A este în doliu, după ce mama ei s-a stins din viață în urmă cu câteva zile. Chiar dacă trece prin momente grele, artista a găsit puterea de a merge mai departe și imediat cu ceremonia de înmormântare, a mers la repetiții. Recent, a psostat un mesaj emoționant pe rețelele sociale.
Alina Costache
07 mart. 2024, 08:35
Sorana de la A.S.I.A este în doliu. Mama ei s-a stins din viață:
Sorana de la A.S.I.A este în doliu

Sorana de la A.S.I.A este în doliu. Cu toate că în ultimul timp nu a mai fost prea activă pe conturile sale sociale, recent, cântăreața și-a anunțat fanii că și-a pierdut cea mai dragă ființă din viața ei.

Sorana de la A.S.I.A este în doliu

Mai mult, Sorana Darclee a dezvăluit că, în cursul zilei de marți, 5 martie 2024, și-a condus mama pe ultimul drum, iar după înmormântare, a fost nevoită să ajungă la repetiții.

Ieri mi-am înmormântat mama, iar după am mers la repetiții. Prin artă mi-am găsit întotdeauna vindecare și lumină. Creația este ce ne-a dat Dumnezeu mai frumos, darul suprem prin care să ne hrănim spiritul.”, a fost mesajul transmis de Sorana Darclee, pe pagina sa de Instagram.

Citește și: Sorana de la A.S.I.A are planuri mari! Vedeta vrea să devină mamă la 40 de ani: ”Suntem pe drumul cel bun!”

Diagnosticul crunt pe care Sorana l-a primit la 40 de ani

Vedeta a aflat că suferă de ADHD după ce a răspuns afirmativ la toate întrebările puse într-un clip postat pe TikTok care avea ca subiect această afecțiune. Artista și-a dat seama că are btoate simptomele, ulterior medicul i-a confirmat bănuiala. Cu toate astea, Sorana a ales să nu ia tratament medicamentos mergând pe ideea că dacă până la această vârtsă a dus boala pe picioare, o poate face și de-acum înainte.

E un deficit de atenție. Doctorii le-au zis că am foarte multă energie și eu făceam înot de performanță, și tenis de performanță. Suntem pe foarte repede înainte… Și creierul. Așa funcționăm noi. E în funcție de cât de interesați devenim. În copilărie e mai complicat, pentru că nu reușim să ne gestionăm emoțiile.

ADHD-ul e clasat în trei categorii: ADD, care e lipsa de atenție, ADHD, care e cu impulsivitate și agresivitate, iar a treia categorie le are pe amândouă. Există și o componentă genetică.

Trebuie mers și testat, pentru că ADHD-ul poate să vină și cu alte situații, cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsivă. Poate să vină cu autism, mai mult sau mai puțin. Dacă sesizezi copilul că e marginalizat la școală sau la grădiniță, ar fi bine și tu ca părinte să mergi să te testezi”, a declarat Sorana la PRO TV.

DailyBusiness
ATENȚIE, UE! Un acord riscă să se prăbușească, iar pierderile ar fi devastatoare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Rețeta de post pe care Arsenie Boca o adora. Era, de fapt, mâncarea preferată a duhovnicului
Capital.ro
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Donald Trump poate solicita respingerea cauzei penale privind plățile confidențiale
MediaFlux
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni