„Eu aș zice sa organizăm referendum pentru Roșia Montană. Să vedem dacă românii sunt de acord sa începem exploatarea aurului”, a declarat Ciolacu. Vineri este așteptată o decizie în cazul Roșia Montană, iar în funcție de aceasta se va formula strategia de negociere, a anunțat ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, care a explicat că „există și varianta să nu plătim nimic, ci să se facă exploatarea”.
„Am fost înștiințați că în cursul zilei de vineri se va pronunța decizia de către instanța arbitrală internațională. Așteptăm să vedem care va fi această decizie și urmează mai apoi să ne formulăm strategia de negociere și în funcție de cum vor fi coordonatele acestei strategii de negociere vom parcurge etapele necesare pentru a ajunge la un consens cu beneficiarii acelei decizii”, a declarat Marcel Boloș. Întrebat dacă o cale de atac extraordinară mai este posibilă, ministrul Finanțelor a răspuns că da, dar că „se derulează destul de rapid”.
„Este posibilă, dar ea se derulează destul de rapid. Așa sunt uzanțele instanțelor arbitrale internaționale și perspectiva aceasta de a schimba decizia care se va pronunța vineri, în urma discuțiilor cu juriștii, este destul de mică”, a mai spus Boloș.
România a pierdut procesul pentru Roșia Montană, iar prejudiciul pe care statul român ar putea să-l plătească se ridică la două miliarde de dolari. Gabriel Resources a cerut aproape şapte miliarde de dolari.