Vouchere pentru facturi, vestea momentului de la Guvern. Schema de compensare-plafonare s-ar putea prelungi până în 2026

Schema de compensare - plafonare pentru energie ar putea fi prelungită până în 2026, iar un răspuns final sper să îl avem în maximum două săptămâni, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Mircea Filipescu
11 mart. 2024, 14:00
Vouchere pentru facturi, vestea momentului de la Guvern. Schema de compensare-plafonare s-ar putea prelungi până în 2026

Vouchere pentru  facturi până în 2026. „În trimestrul III al anului trecut, luând în calcul preţurile plafonate, deci cele plătite efectiv de români, România a avut al patrule cel mai ieftin gaz şi a cincea cea mai ieftină energie electrică din Uniunea Europeană. Sunt datele Eurostat pe trimestrul III din 2023. Sunt curios dacă aceste ştiri pozitive vor fi preluate. Avem în acest moment o schemă care funcţionează şi a asigurat o stabilitate pentru clientul final şi asta a fost foarte important. A asigurat şi o predictibilitate pentru restul anului. E adevărat, am întâmpinat dificultăţi pe partea de compensare a furnizorilor, acolo unde datoriile sunt semnificative la Ministerul Energiei şi cred că vorbim de undeva la 1,5 – 1,6 miliarde lei. În acest context, noi am luat în calcul faptul că preţurile din piaţă au scăzut şi atunci urmărim, împreună cu ANRE, o formulă de ajustare a schemei de compensare – plafonare, care să reflecte aceste preţuri mai mici din piaţă şi care să se simtă şi la nivelul românilor. În niciun, caz preţurile nu vor creşte la consumatorul final”, a spus Burduja.

Vouchere alimente 2024. Numărul beneficiarilor ajutorului de 250 de lei a crescut

Vouchere pentru  facturi până în 2026. Sebastian Burduja: „E o variantă”

Întrebat dacă schema de compensare – plafonare ar putea fi prelungită şi după luna martie a anului viitor, ministrul Energiei nu a negat această variantă.

„E o variantă de prelungire a schemei de plafonare până în 2026, dar nu vreau să mă pronunţ. Un răspuns final sper să îl avem în maxim două săptămâni, Vom purta o corespondenţă cu Comisia Europeană pe tema asta. Comisia ne lasă”, a precizat demnitarul.

La ora actuală, se află în vigoare o schemă de plafonare a preţurilor la energie, ce urmează să expire pe 31 martie 2025.

Nu mai puțin de 1,5 milioane de familii au achitat facturi prin cardurile de energie, în valoare totală de 352 milioane lei, a anunțat la începutul lunii iunie, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) de la acea vreme.

Potrivit Agerpres, sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, şi este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, a câte 700 de lei.

Acest ajutor se poate folosi pentru plata următoarelor servicii/produse: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguş, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuinţelor.

O hartă informativă cu punctele de încărcare a maşinilor electrice este disponibilă începând de luni pe site-ul Ministerului Energiei, a anunţat, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort, Sebastian Burduja.

„Pe harta actuală, Ministerul Energiei s-a adresat operatorilor privaţil, în parteneriat cu Asociaţia Naţională de Mobilitate Electrică, s-a adresat Asociaţiei Municipiilor din România, s-a adresat Uniunii Consiliilor Judeţene din România şi Asociaţiei Comunelor din România tocmai în încercarea de a coagula toată această informaţie şi de a o prezenta într-un format accesibil pentru România. În acest moment, discutăm de o hartă informativă disponibilă şi pe site-ul Ministerului Energiei, dar viziunea este mai ambiţioasă de atât şi ne-am pus în pielea utilizatorului român, cel care conduce o maşină electrică şi vrea să ajungă din punctul A în punctul B. Este neplăcut să rămâi fără energie într-o asemenea situaţie şi atunci vrem să facilităm în primul rând o interfaţă unică, un singur punct de intrare, un singur gate pentru toţi utilizatorii, astfel încât să nu existe situaţii în care să îşi descarce 6, 8, 10 aplicaţii diferite în telefonul mobil. De asemenea, e foarte important ca pe parcursul dezvoltării acestui proiect să suplimentăm cu un sistem bazat pe senzori IoT – Internetul lucrurilor, prin care eu, ca utilizator, să văd în timp real dacă este liberă staţia unde propun să ajung sau unde trebuie să ajung, pentru că dincolo de ea s-ar putea să nu mai am energia de a merge mai departe”, a spus Burduja.

Vouchere de 10.000 de lei! Ce supermarketuri îţi umplu şi cardul, şi coşul de cumpărături, oferta colosală înainte de Paşte

Potrivit ministrului, acest demers se încadrează în trendul european în care Europa şi-a propus să atingă numărul de 75 de milioane de maşini electrice înmatriculate până în 2030, şi ambiţiei de a avea staţii de încărcare rapidă din 60 în 60 de kilometri pe drumurile principale.

„În România, 42.000 de maşini electrice se aflau în circulaţie şi doar anul trecut au fost înmatriculate 16.800, în creştere de 35% faţă de anul 2022. Îi invităm pe toţi românii, pe toţi cei care fac parte din acest ecosistem, să transmită punctele de încărcare la office@anne.ro pentru a avea de fapt această hartă completă în cel mai scurt timp. Este important să avem aici reflectat şi programul Electric Up 1. Vreau să le mulţumesc operatorilor care au răspuns foarte rapid rugăminţii noastre şi vă mai spun ce mesaj le-am dat astăzi. Le-am spus că, din perspectiva noastră, ce contează în primul rând este interesul cetăţeanului şi acesta este unul dublu. Pe de o parte să aibă o singură aplicaţie, deci o singură interfaţă, să aibă o viaţă mai uşoară prin asta şi, pe de altă parte, să aibă vizibilitatea aceasta în timp real, unde poate să-şi încarce maşina atunci când are nevoie de asta”, a subliniat oficialul.

Demnitarul a punctat, totodată, că piaţa ar trebui să se organizeze, în caz contrar se poate aplica modelul Portugaliei unde Guvernul a legiferat obligaţia operatorilor de staţii de încărcare de a se înscrie într-o aplicaţie unică şi oficială.

„E adevărat, există operatori care preferă să aibă propriile aplicaţii, pentru că asta înseamnă o fidelizare a consumatorului final, sisteme de bonusare etc. Dar credem că putem să găsim o soluţie în care împăcăm şi capra şi varza. Le-am mai spus că m-aş bucura ca piaţa să se organizeze singură. Acesta e un principiu într-o economie capitalistă. Dacă nu, ne vom gândi şi la modelul altor state, cum e Portugalia. Acolo a venit Guvernul şi a spus că „Asta e aplicaţia oficială. Toţi aveţi obligaţia să vă înregistraţi aici şi aceasta este aplicaţia folosită de cetăţeni, cu un sistem unic de plată”. Eu sper că piaţa se va organiza”, a menţionat Sebastian Burduja.

La finele lunii noiembrie a anului trecut, ministrul Energiei a anunţat încheierea etapei de implementare a proiectelor finanţate prin Programul Electric Up. Valoarea contractelor se ridică la aproape 480 milioane lei pentru cei peste 1.500 de beneficiari care au fost deja plătiţi.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Andra Voloș, prima reacție după ce Robert Lele a anunțat despărțirea, dar apoi a șters postarea. Mesajul emoționant al soției cântărețului / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cât costă să construiești o casă de 90 mp pe un singur nivel, la prețul actual al materialelor de construcție și manoperei din 2025. Lista completă a prețurilor
Capital.ro
Marea actriță s-a stins. Era cea mai elegantă doamnă: Poți străluci, în ciuda oricărei suferințe
Playtech.ro
Programul „Subvenții pentru căminul familiei”. Când începe şi cum s-ar plăti ratele la bănci de către stat
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Medicii i-au reatașat capul unei femei „decapitate” după o căzătură cumplită. „Neurochirurgul meu a trebuit să-mi țină craniul în loc cu mâinile”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Imagini emoționante cu Armin Nicoară și bebelușul său. Cum a fost surprins cu fiul său, Amir Efrem / VIDEO
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! Cod galben de vânt puternic. Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea în toată țara
Evz.ro
Trei rețete de pește pentru Florii. Idei delicioase de post cu garnitură inclusă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Angela Similea a pierdut una dintre cele mai dragi persoane! Mesajul sfâșietor postat de artistă: „Mă rog ca sufletul ei să-și deschidă aripile”
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea va fi grațiată? Anunțul făcut de Victor Ponta și Crin Antonescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii