Aproape un milion de români vor beneficia de servicii stomatologice gratuite. Un proiect inițiat de PSD, adoptat de Senat, prevede ca anumiți copii și adulți să beneficieze de servicii de medicină dentară, servicii stomatologice şi tratamente dentare suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
„Dacă există un segment de populaţie care are nevoie de suport şi ajutor medical pe acest segment, persoanele cu handicap şi familiile acestora ocupă printre primele locuri. O persoană încadrată în grad de handicap afectează semnificativ întreaga familie, costurile cu terapiile, programele, educaţia, sănătatea fiind extrem de costisitoare, motiv pentru care considerăm absolut necesar ca aceste persoane, în mod evident dezavantajate, să poată beneficia de suport din partea statului, prin acordarea facilităţilor serviciilor stomatologice”, se precizează în expunerea de motive.
Potrivit proiectului de act normativ, la ora actuală, în România persoanele cu grad grav (gradul I) de dizabilitate beneficiază de indemnizaţia totală de handicap, în cuantum de 526 lei (indemnizaţie de 368 lei plus buget complementar 158 de lei), iar cele cu grad de handicap accentuat primesc doar indemnizaţia totală de handicap de 395 de lei (indemnizaţie 279 de lei plus buget complementar 116 lei).
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.