Comisia de revizuire a respins amendamentul privind recunoaşterea rolului Casei Regale

Comisia de revizuire a Constituţiei a respins amendamentul formulat de către deputatul PC Aurel Ionescu, prin care acesta propunea recunoaşterea rolului istoric al Casei Regale în textul legii fundamentale.
Romania TV
29 mai 2013, 12:57
Comisia de revizuire a respins amendamentul privind recunoaşterea rolului Casei Regale

Amendamentul a întrunit în plenul comisiei 17 voturi „împotrivă”, 2 abţineri şi doar un vot „pentru”, după o serie de discuţii legate de oportunitatea reglementării în textul Constituţiei a unei asemenea prevederi.

Preşedintele Comisiei, Crin Antonescu, a afirmat că împărtăşeşte „resortul de inspiraţie” al propunerii, dar are o îndoială de natură tehnică în ceea ce priveşte introducerea în textul fundamental a noţiunii „Casa Regală”, care ar putea naşte întrebări privind existenţa unei astfel de instituţii ca fiind a statului român.

Ulterior, la propunerea senatorului PNL Petre Roman, s-a convenit că o eventuală referire la Casa Regală şi recunoaşterea rolului acesteia în dezvoltarea României ar putea fi introdusă în preambulul Constituţiei.

De asemenea, Comisia de revizuire a Constituţiei a decis cu 3 voturi „pentru” şi 16 voturi „împotrivă” să respingă amendamentul care instituia republica parlamentară ca formă de guvernământ a statului român.

Amendamentul respectiv a fost iniţiat de parlamentari aparţinând PPDD, PC, UDMR, minorităţi, formele sale fiind comasate în următorul text al alineatului secund al articolului 1: „Forma de guvernământ a statului român este republica parlamentară”.

Deputatul UDMR Marton Arpad a precizat că UDMR propune o clarificare, în sensul ca textul actual, care are următorul conţinut: „Forma de guvernământ a statului român este republica”, să conţină şi tipul de republică, respectiv parlamentară.

În cadrul dezbaterilor, mai mulţi membri ai Comisiei de revizuire au subliniat că şi acest alineat al articolului 1 este nerevizuibil.

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Animalul uriaș prezent într-o singură zonă din România. Poate ajunge până la 2.5 metri înălțime, iar un singur exemplar se vinde și cu 38.000 de lei
Capital.ro
Apare un nou tip de permis. S-a dat lege: Cine nu are ajunge în fața procurorilor
Playtech.ro
Se verifică OBLIGATORIU buletinele de identitate. Legea este oficială acum în România și...
DailyBusiness
România vizează aderarea la OCDE în 2026. Secretarul general al Guvernului: „Este cel mai important obiectiv de țară”
Adevarul
Locul din București în care o friptură de porc costă 14 lei, iar supa sub 8 lei. „E fragedă, gustoasă și sățioasă” VIDEO
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Cel mai bun mic dejun de vară. Rețetă de french toast cu piersici glazurate și vanilie
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem imagini bombă
Cancan.ro
Iulia Vântur, amanta lui Bogdan Vlădău?! Gina Chirilă a spus TOT 😲 'Am zis să fiu total sinceră'
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Se schimbă vremea în România. În ce județe din țară sunt așteptate averse torențiale și vijelii
Capital.ro
Obligație pentru proprietarii de terenuri. Au nevoie de certificat. Sunt în afara legii fără el
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Nicu Covaci: Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că...
substantial.ro
Donald Trump propune dezbatere cu Kamala Harris pe Fox News, dar echipa lui Harris contestă schimbarea
MediaFlux
RĂSTURNARE TOTALĂ la ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?