Scăderea inflației la o valoare cu o singură cifră este obiectivul pe care Marcel Ciolacu, președintele PSD, și l-a asumat înainte de preluarea conducerii Guvernului, confirmând angajamentul politic asumat de acesta cu privire la stabilizarea prețurilor. Este rezultatul măsurilor promovate de social democrați privind plafonarea prețurilor la energie și limitarea adaosurilor comerciale la alimente. Un alt factor care a stabilizat prețurile îl reprezintă investițiile (+20%), inclusiv în industria de procesare a alimentelor. Aceste investiții au generat o reducere a deficitului comercial al țării cu peste 5 miliarde de euro anul trecut. Sunt bani care nu au mai fost plătiți pe mărfuri din import, au rămas în țară și au circulat producând plusvaloare în economie.
Iar România a continuat acest traseu și la început de an, în ianuarie 2024 deficitul comercial consemnând o scădere de peste 15% față de ianuarie 2023. Asta arată că există toate premisele ca alte câteva miliarde de euro să rămână și anul acesta în economie. Adică la firmele românești și la producătorii locali care vor avea astfel resurse pentru a se dezvolta, de a angaja noi salariați, de a cumpăra utiaje mai performante care să le asigure productivititate mai mare și deci, șansa de a vinde produse la prețuri mai competitive.
Dealtfel, în domeniul alimentar, raportat la 2023, prețurile au scăzut cu 30% la făină, cu 27% la ulei, cu 25% la mălai, cu 12% la margarină, cu 9% la unt, cu 9% la zahăr, cu 5% la lapte de vacă și 2% la ouă, față de aceeași perioadă a anului trecut. Anul trecut, la acest moment, statistica oficială consemna exact contrariul: creșteri de 27% la făină, 26% la mălai, 24% la pâine, 35% la cartofi, 30% la ulei, 35% la margarină, 20% la carne, 33% la lapte, 45% la unt, 34% la brânză si 64% la zahar. Acest lucru ar trbui să însemne și o reducere a presiunii puse în ultimul an de bugetul fiecărei familii de români.
In plus, există toate premisele ca în 2024 trendul de stabilizare a prețurilor să continue, pe fondul creșterii producției agricole. Aceasta este anticipat de specialiștii care realizează analiza ”Key Figures of the European Foodchain” pentru Eurostat. ”Este de așteptat ca România, țară care ocupă un loc proeminent în mai multe categorii la nivel european, să-și întărească poziția. Mai mult, dacă vorbim pe termen mediu, chiar substanțial, grație unor investiții care să vizeze infrastructura și modernizarea sectorului agricol, dar și în procesare. Valorizându-și astfel acel considerabil potențial neexploatat pe care-l deține”, afirmau aceștia într-un comentariu referitor la cifrele din 2023.
Investițiile la care se face referire sunt o prioritate pe agenda PSD și a Guvernului Ciolacu. În pachetul de măsuri de spriijin pentru economie s-au alocat 200 milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România și prima de 10% din valoarea produselor procesate pentru fermieri, aceștia din urmă beneficiind și de 300 milioane de euro grant drept capital de lucru. Apoi, programul multi-anual INVESTALIM prevede aplicarea unei scheme de ajutoare de 600 de milioane de euro (2,9 miliarde de lei) pentru firmele românești producătoare de alimente care fac investiții în unități de industrie procesare. Creditul fermierului și subvenționarea cu 50% a energiei pentru irigații, sprijinul de urgență pentru fermierii afectați de importurile de cereale din Ucraina acordat în 2023, sau cele 270 de milioane de lei pentru subvenționarea accizei la motorina utilizată în agricultură, pe care agricultorii o vor primi în acest an, au contribuit sau o vor face pentru a asigura eficiența activității în acest sector.
Sunt măsuri de care beneficiază agricultorii, atât ca business, dar și din perspectiva bunăstării familiilor lor, în contextul în care, spune ultima statistică realizată la nivel european, România este, alături de Grecia, pe prima poziție a ierarhiei numărului de ferme care sunt afaceri individuale. O agricultură românească mai performantă, însoțită de facilități de procesare de ultimă oră, înseamnă mai multe produse mai bune, mai diversificate și, nu în ultimul rând, mai ieftine.