Cristian Moroşanu are 40 de ani. A trecut mult timp, dar amintirile sunt vii. Braşoveanul vorbeşte cu greu despre ce i s-a întâmplat. Ajuta la transportarea răniţilor la spital când a fost împuşcat.
„În seara de 23 decembrie, pe la ora 11.00, m-a trimis cineva în spate la Cocor să iau niste răniţi de la circa 10 de miliţie. Am ajuns acolo, practic nu am apucat să opreasc maşina, că au ieşit miliţienii şi au tras în noi ca nişte câini. Un miliţian avea piciorul pe spatele meu, cu puşca la cap. Nu o să uit toată viaţa, mi-a ramas coşmar”, a povestit Cristian Moroşanu.
18 ani, vârsta la care alţi tineri au visuri şi planuri, i-a împlinit pe patul de spital. Nimeni nu îi mai dădea vreo şansă. „Auzeam doctorii cum spuneau, „nu îi mai daţi antobiotice lui Moroşanu, că oricum moare şi nu are rost să cheltuim”. Pe 29 decembrie, după buletin, doctorul mi-a adus un pahar lângă cap. Zice, „cadoul tău pentru că ai făcut 18 ani”. În pahar erau patru gloanţe pe care le extrăsese”, a mai spus braşoveanu.
A stat în spital 20 de luni şi a avut nevoie de nouă ani de recuperare. Printr-un noroc a ajuns să fie tratat într-un spital din Italia, unde şi-a mai revenit. Dar nici acum nu poate duce o viaţă normală. Pe lângă toate acestea, a fost grea lupta cu autorităţile. Deşi a fost grav rănit, Cristian Moroşanu beneficiază de indemnizaţia de revoluţionar abia de un an, pentru că certificatul i-a dispărut.
„A dispărut certificatul meu de rănit la Guvern. Deci din 2002 pâna acum, eu abia în 2010 mi-am recăpătat titlul meu de fapt şi de drept. Rănit în revoluţie”, a precizat Moroşanu.
Din cauza rănilor, bărbatul nu s-a mai putut angaja niciodată. Acum are doi copii şi locuieşte în chirie. Pentru el, ca pentru toţi românii, Revoluţia a însemnat calea spre libertate, spre o viaţă mai bună. Şi, ca aproape toţi românii, acum este dezamăgit.