O salcie a căzut, vineri, peste o maşină parcată pe stada Sfinţii Apostoli, din Sectorul 1 al Capitalei, nicio persoană nefiind rănită în urma incidentului, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.
Incidentul a fost anunţat în jurul orei 12.00, la faţa locului fiind trimis un echipaj de descarcerare. Pentru că salcia era prea mare, s-a solicitat sprijin de la ADP, a precizat Daniel Vasile.
Circulaţia a fost închisă pe strada Sfinţii Apostoli, în timpul intervenţiei, a mai spus Daniel Vasile.
Traficul este îngreunat în Bucureşti, Poliţia Română transmiţând că se circulă cu dificultate pe bulevardele Dimitrie Cantemir, Pache Protopopescu, Mihai Bravu, Iuliu Maniu şi pe Şoseaua Colentina.
De asemenea, poliţiştii recomandă şoferilor să circule cu o viteză de 30 de kilometri pe oră, să păstreze distanţa pentru frânare în condiţii de sigurană şi să nu blocheze intersecţiile.